HÂRTIE VS PIXELI

Îmi place să citesc. Şi nu, nu e nici laudă de sine şi nici vreo bravadă. Este un fapt. Citesc acasă, citesc seara, înainte de culcare, dar mai ales citesc prin autobuze. De multe ori m-am gândit că dacă aş merge zilnic cu maşina, nu aş mai apuca să citesc aproape deloc. Şi îmi place să citesc cărţi, să le simt în mână.

Sunt o persoană contradictorie, în acelaşi timp foarte deschisă la nou şi tehnologie şi totuşi de modă veche în unele privinţe. Asta este una din ele. Zilele trecute, în autobuz, lângă mine, stătea o tipă care citea de pe un Kindle. Am tras puţin cu ochiul să mă dumiresc. Şi am concluzionat că nu îmi place. Da, e practic, subţire, mic şi uşor, nu ca topul de 450 de pagini pe care îl car eu după mine zilele astea. Dar mi se părea aşa de neprietenos… Paginile arătau ca cele de ziar, de un gri urât şi, probabil (cercetat pentru confortul ochilor), odihnitor. Dar să fie toate cărţile pe care le citeşti la fel design-ate? Not fun! Eu mă bucur de fiecare carte citită, de coperta ei, de paginile care variază, la unele cărţi mai subţiri, la altele mai groase, unele cu spaţieri mai mari, altele cu spaţieri mai mici între rânduri… Mă rog, mici variaţiuni care îmi place că există de la o carte la alta. Dar aşa? E ca şi cum ai mânca doar cartofi prăjiţi în fiecare zi, oricât de buni ar fi ei… Deci nu, cu toate avantajele de confort şi spaţiu pe care ţi le oferă un astfel de device, prefer să rămân conformistă.