Recunosc, nu am citit cartea lui Nabokov, dar e pe lista de aşteptare. Am văzut însă filmul. Varianta modernă, cu Irons. Nu m-a dat pe spate. Însă nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre curentul Lolita, i-am putea spune. Deşi nu e nimic nou, acum de câteva decenii, are şi un nume.
Toată lumea este într-o căutare frenetică a tinereţii fără bătrâneţe. Diverşi şefi de comunităţi de-a lungul timpului au crezut în basme despre cum îşi păstrează prospeţimea dacă au parte zilnic de câte o virgină. Şi nu numai, metodele de a rămâne permanent tânăr au îmbrăcat toate formele imaginate de mintea mai mult sau mai puţin bolnavă a omului. Ok, e de înţeles şi nu intru acum în mecanismele din spatele acestor dorinţe. Una din metode, însă, foarte la îndemână, mai ales pentru bărbaţi, a fost şi rămâne înfruptarea din trupurile fragede ale tinerelor domniţe.
Ceea ce poate că nu ar trebui să mai fie atât de prolific, având în vedere progresele pe care le-a făcut medicina estetică în ultimii ani şi felul în care tot mai multe femei arată chiar şi la vârste foarte mature. Dar se pare că problema nu stă doar în aspectul pielii, ci în prospeţimea fetei. Sau hai să-i zicem ingenuitatea ei. Maleabilitatea ei. Pentru că atunci când ai lângă tine o astfel de fată, nu trebuie să faci eforturi pentru a demonstra cât eşti de bărbat. Orice ai face e la îndemână. E mai simplu. Fetele nu au pretenţii prea mari. Poate doar materiale. Sunt fascinate de masculul mult mai în vârstă, cu, teoretic, multă experienţă şi se lasă purtate de val pentru că el ştie ce face. Iar ei şi-au găsit terenul perfect pentru a-şi pune în practică orice fel de fantezie pentru că domnişoarele nu se împotrivesc.
Citesc zilele astea o carte despre o astfel de relaţie lolitiană. Am un prieten care preferă numai puştoaicele. Mulţi bărbaţi preferă epilarea completă, în stil pedofil. Cu siguranţă că nu e un fenomen izolat. Şi nici măcar occidental, ci universal valabil. Dacă îl mai suprapunem şi pe complexul freudian al lui Oedip (Electra în varianta feminină), atunci avem tabloul complet.
Dacă stau şi mă gândesc bine, nici măcar nu e chiar aşa de rău din niciuna din părţile implicate. Pentru că situaţiile nu sunt permanente aproape niciodată şi fiecare îşi ia ce poate din relaţiile respective: bărbatul – potenţa psihică, fata – experienţa de viaţă. Şi uite aşa sunt toţi mulţumiţi. Nu pot însă să nu remarc abundenţa acestui fenomen. Am remarcat-o şi când eram mică, dar am crezut că mi se trage de la faptul că sunt eu mai dezvoltată… Ei bine, nu, mi se trăgea de la anul naşterii! Din păcate, însă, de cele mai multe ori, acei bărbaţi mi se păreau mult prea libidinoşi. Chiar, uite asta e o chestie de care mi-am dat seama acum: cu cât diferenţa e mai mare, bărbatul mai în vârstă şi fătuca mai ingenuă, „libidinoşenia” e mai mare. Asta nu pricep.
