PUNCT ŞI DE LA CAPĂT

Peste vreo trei luni se fac 12 ani de când Istvan, fostul redactor şef al FHM îmi propunea să mă alătur echipei nou formate spre a pune umărul la propăşirea unei reviste pentru bărbaţi. Anul trecut l-am pus şi la propriu, nu doar la figurat… Mă rog, azi e momentul bilanţului. Peste câteva ore va pleca în tipar ultimul număr de FHM la care am mai colaborat si peste o oră voi pleca şi eu cu căţel şi purcel (parol că am şi una şi alta) din redacţia care s-a tot mutat din Rosetti în Argentina, apoi în Londra (ce vremuri!) şi apoi în Buzeşti, întâi cu un popas pe la etajul 5 şi mai nou, într-un infernal spaţiu minuscul şi întunecos de la 6.

Anii au trecut, echipa a rămas în mare parte aceeaşi şi a fost singurul motiv care m-a ţinut în acest loc. Am avut mai multe tentative de a-mi lua zborul, unele mai la furie, unele mai la rece, dar niciuna nu s-a concretizat. Acum, însă, e momentul să plec, odată cu cei care m-au suportat ani la rândul. Şi pe care i-am suportat (na!, ca să nu vă umflaţi în pene!). Dar pe care îi iubesc. În tot acest timp, mai întâi din postura de colaborator, iar apoi din cea de redactor şi respectiv redactor coordonator, am avut o viaţă plină, m-am distrat, m-am plimbat prin lume şi am cunoscut o groază de oameni şi de pe la noi şi de pe la alţii. Despre vedetele autohtone, nu mai are rost să povestesc pentru că sunt puţine cele cu care nu am interacţionat, iar cu destul de multe dintre ele am legat frumoase relaţii de prietenie.

Ieri am stat şi am răsfoit colecţia de 120 de reviste şi mi-am însemnat câteva din sutele, nu ştiu dacă chiar miile, de articole şi interviuri făcute. Aşa că aş putea să amintesc la capitolul oameni: interviul prin telefon din vara trecută cu Aerosmith; interviurile cu Akon şi Will.I.Am de acum câţiva ani şi cu încă nişte ilustre stele trecătoare, cum ar fi Venga Boys (super tari băieţii!) sau italianul ce cânta Senza giacca e cravatta. Dar am avut şi plăcerea de a mă conversa vreo jumătate de oră la telefon cu Alice Cooper. Ce-i drept, mi-ar fi plăcut să se lase o tură şi Marilyn Manson, dar nu a vrut… Şi Emir Kusturica ar trebui amintit. Interesant omul cu viziunile sale comuniste şi impasibilitatea sa genială. Assante e genul ăla de bărbat după care suspină femeile. E adevărat că e şi genul care îmi place mie. În tinereţe! Aşa că nu puteam rata ocazia de a-l lua la întrebări. Şi a fost unul din cele mai fade interviuri pe care le-am făcut vreodată. Ceea ce nu se poate spune de stripperii de la Chippendales. Sau, despre cel cu care am şi păstrat legătura ulterior, Pascal Bruckner. Îmi plăceau mult cărţile lui şi a fost prima şi singura dată când am avut emoţii când am cunoscut pe cineva. Tot la capitolul oameni, am cunoscut un maestru zen. Şi apoi mulţi alţi maeştri, dar prin Nepal. Şi am aflat despre mixologia moleculară de la un barman renumit care mi-a vândut un pont: peste tot pe unde merge, comandă câte un mojito pentru că este în acelaşi timp şi cel mai uşor, dar şi cel mai greu de făcut cocktail. Şi am început să comand şi eu în multe locuri mojito. Şi, într-adevăr, în foarte puţine baruri chiar a fost pe gustul meu, adică perfect. Am mai avut ocazia să-i iau interviu şi unui laureat al premiilor Oscar pentru efecte speciale, cel care a creat printre multe altele, monstrul din Alien. Un alt tip interesant pe care l-am luat la întrebări a fost cel care a făcut pozele cu Titanicul scufundat.

Şi press-trip-urile au fost, o parte din ele, extrem de interesante. Am văzut locuri superbe, pe care nu ştiu dacă aş fi avut altfel ocazia să le văd. Cu Ford Kuga m-am plimbat pe Coasta Dalmată, pe drumuri fantastice, de ţară sau autostrăzi, pe coasta mării. Cu Police am stat două zile la Roma şi am avut timp de voie, astfel încât să iau la picior tot oraşul. Cu Saab am fost în Suedia şi am văzut măreţia fiordurilor. Cu Mercedes am luat primele lecţii de călărie, iar cu BMW am aflat noţiunile primare de sailing. Cu Jack Daniel’s m-am plimbat cu avionul privat la o cină pe malul Bosforului. Cu Citroen-ul am avut o ocazie unică, de a conduce maşini vechi de aproape un secol. Cu Finlandia am trăit nopţile albe din Ţara lui Moş Crăciun.

Voi ştiţi că eu am făcut două pictoriale în FHM, dar vă înşelaţi. Pentru că prima mea apariţie a fost în noiembrie 2001… Ce-i drept, atunci mi-au apărut doar picioarele, ca garnitură în poza ce însoţea interviul pe care l-am făcut cu medicul meu ginecolog, într-un număr al revistei, dedicat în mare parte sexului. Tot la capitolul chestii remarcabile, ar mai trebui să amintesc şi de primul şi apoi următoarele două filmuleţe, marca FHM pentru Teacher’s Film Festival. Ce ne-am mai distrat!

Din ianuarie ne mutăm la Playboy. Să vezi acolo distracţie! Prefer să mă rezum la atât, să păstrez nota pozitivă şi să nu încep şi poveştile urâte care s-au învârtit în jurul coconului ce a fost de fapt redacţia FHM.