10 LA ROMÂNĂ

O ştiţi pe aia cu „pe vreme mea era altfel”? O să încerc să nu fiu patetică şi să spun şi eu acelaşi lucru, dar chiar am avut acum vreo două seri o discuţie cu nişte colegi de generaţie şi am ajuns la concluzia că deşi am fost pionierii mirc-ului şi ai messengerului, nu ne-am adaptat aşa de bine la această evoluţie comunicaţională. Avem în continuare neruşinarea şi demodarea de a scrie corect, cu semne de punctuaţie, cu cratime şi cuvinte întregi atunci când comunicăm online. Şi, mai rău, parcă am fi bunicii noştri, ne displace total să fim trataţi cu fracţii de cuvinte şi mia-uri scrise într-un cuânt, că doar tastele alea din dreapta sunt aşa, de design doar…

Aşa că k mam decis să ignor toate chestile care mi leau spus profele de rom de prin clasa întâia şi până acum şi să fiu şi eu trendy. Of, mă chinui să îmi iasă prescurtările şi încă nu leam integrat. Cred că k trebuie să mă duc la nişte ore intensive de lb română la liceu, ca să k s învăţ cum se scrie modern……..

Gata, acum că m-am prostit suficient şi simt cum prin trepanaţie o ia la fugă şi ultimul neuron care mai tremura de frig sub superba-mi podoabă capilară, stau să mă gândesc cum naiba s-or descurca omuleţii ăştia la limba română? Pentru că şi eu la nesfârşitele mele cursuri, când iau notiţe, o fac prescurtat şi mă trezesc că atunci când mai trebuie să dau vreun examen sau să scriu câte o cerere, dau să bag câte un „pt”, câte un „m” în loc de „mai” şi alte modele din astea, care îmi aparţin. Şi atunci nu am cum să nu mă gândesc că atunci când scrii zi de zi colecţii de acronime şi atât, atunci când ai de prezentat un text cât de cât important, vei ajunge să mergi pe aceleaşi scurtături.

Nu sunt eu academiciana în persoană, însă am o gravă problemă cu vorbitul şi scrisul limbii române. Pot să-mi dau seama când un om scrie prescurtat în smsuri şi când pur şi simplu nu ştie unde să pună cratima. Nu ştiu dacă e deformaţie profesională sau doar o nevoie de respect de sine, însă ştiu sigur că atunci când primesc de la un bărbat, de exemplu, un mesaj incorect scris, persoana respectivă pierde din start foarte mult teren. La fel şi când vorbeşte fără „pe-ul” ataşat adesea lui „care”. Cel puţin prietenele mele apropiate, sunt terorizate de cum le atrag mereu atenţia când o iau pe arătură. Ştiu că sunt enervantă, dar le iubesc şi le vreau numai binele.

Oare cer chiar aşa de mult? Că doar se presupune că e suficient să ai patru clase că să vorbeşti cu acorduri, să scrii cu cratime şi alte d-astea mărunte. Mi se pare o minimă decenţă. Şi dacă aş fi profă la facultate, fie ea şi de matematică, nu mi-aş trece studenţii la examene dacă nu ar fi capabili să scrie corect româneşte. Ştiu, mi-aş lua multe mui de la ei, dar am şi eu păsăricile mele: pot să facă o lucrare de zece cu felicitări, dacă nu e scrisă conform statutului de intelectual pe care îl dobândeşti odată ce intri în rândul studenţilor, mai bine te laşi…