Spre ruşinea mea am văzut abia de curând filmul Julie şi Julia. Sau invers. Nu mai ştiu. Filmul mi s-a părut plictisitor, dar l-am îndurat cu stoicism. Şi asta mai ales pentru că auzisem numai lucruri bune despre el. Ceea ce mi-a plăcut însă cel mai mult a fost ideea blogului pe care protagonista modernă l-a lansat. Mi se pare facscinant să ai o activitate din asta de care să te ţii zi de zi, fără să te dărâme plictiseala, blazarea, disperarea. Bine, pe ea o mai apuca disperarea, dar chiar şi aşa. La fel de drăguţe mi se par şi proiectele ala cu poze: câte o poză în fiecare zi, cum ar fi 3×365 sau cele de o mai mică anvergură, cum era cel al unei colege de la un moment dat, care de ani de zile îşi făcea mereu, în aceeaşi zi a anului, o poză lângă o anume tufă dintr-un parc.
Şi m-am gândit eu despre ce aş putea să scriu. Că dacă v-aş fi povestit zi de zi aventurile imobiliare, mi s-ar fi părut că sună destul de plictisitor şi agasant. De gătit, nu gătesc suficient de des, iar atunci când o fac e suficient că mai postez câte o poză pe facebook. Nici sex nu fac suficient de des şi spectaculos încât să devin o a doua Anais Nin sau Catherin Millet. Despre praful de sub preşul de la şedinţele foto, deşi aş face mega trafic, nu e deontologic să scriu. Deci, doamnelor şi domnilor, în ce proiect de anduranţă m-aţi vedea implicată? Evident, ceva despre care să pot scrie periodic, cu lux de amănunte despre desfăşurare, pideci, succese şi platouri…
Îmi venise la un moment dat o idee, dar e cam costisitoare, aşa că deocamdată e pusă pe hold.
