CINA CU JACK PE MALUL BOSFORULUI

Nu, nu este un anunţ în care să mă laud cu noul meu iubit de origine anglo-saxonă… Este doar relatarea serii de luni. Pe la prânz, când o căldură molcomă de toamnă inunda curtea de la Fratelli, nişte mulţi jurnalişti şi vedete, plus oamenii de la Brown Forman şi agenţia Wunderman se adunau în faţa clubului pentru a se îmbarca spre cină. Ei bine, da, ne-am dus să luăm cina în deplasare. Şi anume într-un restaurant cochet, pe malul asiatic al Istanbulului, exact pe marginea Bosforului.

Am plecat cu o cursă privată, în care ne-am simţit mai mult decât în largul nostru, fără stewardese grave, fără restricţii de loc, gălăgie şi chiar fumat (ceea ce pentru fumători a fost raiul, pentru restul, acceptabil). Cred că m-aş putea obişnui repede cu un asemenea mod de a călători chiar dacă trebuie să plec din ponositul salon vip al „autogării” Băneasa… De la aeroport am fost preluaţi de un autocar care ne-a plimbat prin teribilul trafic al Istanbulului la o oră de vârf. Ştiţi cum e Bucureştiul pe la 18:30 să zicem? Ei bine, închipuiţi-vă că populaţia Istanbulului e mai mult de jumătate din populaţia României şi apoi faceţi calculele… Aşadar, am petrecut vreo două ore în trafic. Peisajul, frumos, de altfel. Partea finală a călătoriei, de doar câteva minute, am făcut-o cu vaporaşul, pentru a ajunge la restaurantul care era pe malul celălalt, Lacivert, pe numele lui. Aici ne-am întâlnit cu Jeff Arnett, Maestru distiler la Jack Daniel’s Global. Întru-cât în toată luna septembrie în toată lumea s-a sărbătorit ziua lui Jack (161 ani de la naşterea sa), Jeff a fost într-un mic turneu prin Europa care a inclus Turcia, dar şi România. La Istanbul, însă, a avut loc întâlnirea cu presa, discuţiile, interviurile, cu un om care are foarte multe de spus. De acolo, am făcut cale întoarsă, într-un trafic incomparabil mai lejer, împreună cu Jeff care venea la Bucureşti să ţină a doua zi un training pentru barmani, distribuitori şi patroni de cluburi şi apoi pleca imediat spre casă, adică Lynchburg, Tennessee, SUA.

Pe drumul de întoarcere, în avion, am avut parte şi de o degustare de whiskey, făcută ca la carte, sub atenta supraveghere a lui Jeff. Eu, care nu sunt consumatoare de astfel de tării şi care nu pot să fac diferenţele între tipuri, branduri, etc, acum am înţeles ce şi cum e cu whiskeyul. Dar asta pentru că le-am avut pe toate trei în faţă, le-am gustat cum trebuie şi am avut cum să fac diferenţele. Şi, surpriză, mi-a plăcut cel mai mult, şi cel mai şmecher din ele, Jack Daniel’s Single Barrel, adică cel mai tare, deşi, după primele poveşti m-aş fi aşteptat să prefer varianta Gentleman Jack.