Am fost adesea acuzată că aş fi insensibilă. Greşit. Doar că sunt destul de selectivă cu sensibilităţile. Sunt chestii pe care prefer să nu le ştiu, că îmi fac rău dacă intru în contact cu ele. Mă impresionează bătrânii amărâţi şi animalele maltratate. Dar când vine vorba de oameni şi de cursul firesc al vieţii, sunt destul de impasibilă, ce-i drept.
Nu am fost niciodată afectată serios de moartea cuiva, oricât de dragă mi-ar fi fost persoana respectivă, pentru că ştiu că degeaba mă consum, de adus înapoi nu o pot aduce. La fel, boala cuiva mă lasă destul de rece pentru că eu, personal, în afară de a-i trimite gânduri bune, nu am ce să fac. Şi uite aşa, cu neruşinata mea insensibilitate, mi-am luat o muştruluire absolut gratuită săptămâna trecută de la cineva care era absolut isterică în legătură cu o problemă care nu depindea de ea. Iar eu am avut impertinenţa să o contactez în legătură cu chestiuni organizatorice în condiţiile în care ştiam că o cunoştinţă comună este foarte bolnavă. După acel telefon în care am fost făcută cu ouă şi oţet, am zis că poate sunt eu defectă şi am cerut părerea unora din jurul meu. Concluzia: nu, nu sunt eu defectă… Yey! Dar totuşi sunt destul de insensibilă, zice lumea.
E bine, e rău? Cine ştie? Însă pentru mine cred că e un avantaj. E un mecanism de apărare foarte bun. Probabil că acum colegii mei psihanalişti ar considera că este ceva în neregulă cu fraza tocmai emisă şi că sigur am eu nişte traume ascunse bine în inconştient. Însă eu am pretenţia despre mine că mă cunosc destul de bine încât să susţin că nu-i vorba nici pe departe de o fugă mascată, ci de un realism crud de genul: ce nu pot schimba, nu are de ce să mă afecteze. Şi totuşi mi se rupe inima când văd animalele fără apărare schingiute sau bătrânii ajunşi în mizerie din cauze variate. Chiar îmi produc un rău visceral. Deci o urmă de omenie tot mai există undeva, chiar dacă aş fi capabilă să tai în carne vie, fără să mi se clintească un muşchi, aşa cum mi-a spus o bioenergoterapeută când eram mică şi mi-a făcut nişte măsurători.
frumoasa mea culpa! nota 10 pt.ca nu te ascunzi asa cum fac multi dintre noi!am aceeasi filozofie de viata dar remarc cu tristete ca multora le place sa fie mintzitzi sistematic.am avut o discutie f. aprinsa cu o persoana care credeam ca ma place asa cum sunt, cu rele si cu bune.abia atunci am realizat cat de tare ma dispretuia.dar nu a avut curaj sa-mi spuna. as da orice sa am in jur oameni ca tine. putini dar buni ( adica sinceri ).