Îmi place literatura erotică. Iar literatura erotică bună, e cu atât mai apreciată. Am citit de toate la viaţa mea. De la foarte la modă deceniul trecut Sandra Brown şi alte cărţi cu coperţi colorate şi titluri siropoase, până la Sade şi Apollinaire, ori Bruckner şi Miller, preferaţii mei. Despre multe din cărţile de gen am scris şi aici, pe blog. Am criticat scriitura proastă, am apreciat inspiraţia autorului, totul public, şi am savurat scenele de sex, în privat.
La prima vedere, pare un job uşor. Până la urmă ce poate fi aşa de greu să descrii o activitate atât de plăcută? Ar trebui să fie la vârful pixului (sau la buricul degetelor care ating grăbite tastatura), dar nu e deloc aşa. Nu o să vă povestesc despre proiectele mele, despre dorinţele mele, doar vă spun că în nenumărate rânduri am stat uitându-mă în gol, uşor peste linia superioară a ecranului laptopului, sperând să încep să scriu frenetic, să iasă fum din taste. Nu a ieşit. Scenele de sex nu vin. Pur şi simplu nu se scriu singure, ale naibii. Poate că îmi lipseşte inspiraţia… Şi mă oftic. Am blankuri considerabile în texte mişto, care îmi plac al dracului de mult. Şi de fiecare dată le recitesc de la început şi sper ca de data asta să se lubrifieze creierul, să se încingă creativitatea, să dau drumul inspiraţiei. Şi, totuşi, nimic… La naiba! Poate că la anul voi fi mai inspirată…
