Deci da. Bine că se termină! Aşa cum v-am obişnuit, la sfârşitul fiecărui an, privesc în urmă. Dar şi înainte! Ce văd în spate, vă spun sincer, nu-mi prea place. 2010 n-a fost tocmai anul meu. Încă îl aştept pe cel la sfârşitul căruia să regret că se termină.
Dar să revenim la acesta. Din care mai sunt practic două zile şi încă mai sper să se întâmple ceva minunat. O prietenă mi-a zis că are azi o surpriză pentru mine care merită multe. Nu pot să spun ce mi-a cerut la schimb, dar încă suntem în negocieri. O aştept cu nerăbdare. De fapt, aştept mai multe chestii cu nerăbdare.
Vârfurile lui 2010 au fost… staţi să mă gândesc… anul se anunţa prolific. La început, în decurs de trei săptămâni am fost şi la Paris şi la Amsterdam. Credeam că o să tot fiu pe drumuri. Dar deplasările nu şi-au mai făcut apariţia. O vacanţă la Ibiza la care visam de câţiva ani s-a dovedit a fi un balon de săpun. După care a venit minivacanţa în Grecia care, la fel, a început promiţător. A şi continuat în aceeaşi manieră, dar nu s-a sfârşit deloc bine. La Paris a fost chiar bine. A fost o poveste, totul a ieşit exact aşa cum trebuia. Mai puţin cartela Orange care s-a decis să mă lase baltă exact în ultima zi. Pentru a nu ştiu câta oară. Nu ştiu din ce naiba le fac de se prăjesc aşa de repede. Aş putea spune că la capitolul finanţe am stat ceva mai bine. La sfârşitul lui 2009 îmi propusesem ca în anul următor să fac mulţi bani. Nu am făcut mulţi bani, însă am făcut ceva mai mulţi decât salariul. Ceea ce, până la urmă, tot e bine.
Dar să trecem la 2011. În afară de dorinţa cât se poate de evidentă de a-mi reveni complet cu braţul (care, btw, durează mult mai mult decât preconizasem), mai am vreo două. Degeaba sper eu, de exemplu, la o casă pentru că am învăţat să am dorinţe realiste. Deşi, faptul că îmi doresc să înceapă să-mi iasă şi mie chestiile ca unse, fără să mă chinui o grămadă până să le obţin, ar putea face parte tot din domeniul fantasticului… Însă ceea ce chiar ştiu că pot realiza, este să călătoresc mai mult. Poate, cine ştie, anul ăsta chiar ajung în India.
În rest, la anul şi la mulţi ani!
La multi ani!
––-
Sisteme supraveghere, camere video