AMINTIRI DE SĂRBĂTORI

Mă gândeam la spiritul gregar. Nu sunt o persoană religioasă câtuşi de puţin. Şi nu am fost niciodată, nu e ca şi când am crescut şi m-am lepădat de învăţăturile copilăriei. Nu am primit o educaţie religioasă.

Însă ţin minte că era o plăcere când eram mică să vină perioada asta. De ce? Nu, nu pentru că venea iepuraşul şi nici pentru că mi-ar fi plăcut sărbătorile în mod special, ci pentru că era foarte amuzant să faci toate ritualurile alea în gaşcă. Mergeam cu toţi copiii de la bloc la biserică să ne împărtăşim, să ne spovedim, să înconjurăm biserica şi apoi să să luăm lumină.

Şi mai era ceva: mama făcea multe păşti (trăiască biblia gospodinelor, Sanda Marin!) şi cozonaci (reţetă moldovenească get-beget!) şi nu mă lăsa se le încep până ce nu mă întorceam cu lumină. Şi mai îmi plăcea să încondeiez ouă. Nu după tehnica tradiţională, ci cu carioci, cu vopseluri. Atunci începuseră să apară şi abţibildurile pentru ouă care mi se păreau şi în vremea aia, ca şi acum, absolut hidoase.

Dar să revenim la turma din care făceam parte şi cu care ieşeam la păscut pe imaşul bisericii din Ghencea. Din câte ţin eu minte, la spovedanie am fost o singură dată şi mi s-a părut stupid să stau în genunchi înconjurată de o mare de oameni care la rândul ei înconjura şi un preot care îşi pusese patrafirul în capul celui mai apropiat de lângă el şi care bolborosea ceva neinteligibil. La împărtăşanie nu ştiu sigur dacă chiar am fost. Ştiu că mergeam cu copiii până acolo, dar nu mai ştiu dacă am participat vreodată pentru că şi atunci mi se părea îngrozitor de neigienic să pun gura pe linguriţa aia pe care mai pusese gura tot cartierul. Mai era şi povestea cu postul. Pe care cred că l-am ţinut în vreo doi ani în Vinerea Mare. Iar când am mai crescut un pic, ştiu că mă enerva îngrozitor că iubitul meu mergea să se împărtăşească şi nu mai voia să mă pupe până la Paşti. Oribil! Seara de vineri, când mergeam să înconjurăm biserica, era mai drăguţă.

De fapt, pentru mine toată povestea asta reprezenta doar o evadare din monotonia activităţilor cotidiene în faţa blocului şi nu avea niciun fel de încărcătură spirituală. Pentru că niciodată nu am găsit spiritualitatea în aceste locuri, momente, oameni. Eu mi-am căutat propria spiritualitate şi aproape am găsit-o.

Aşa că nu o să vă urez un Paşte frumos, o să vă urez doar zile de vacanţă frumoase, de care să vă bucuraţi în felul vostru!