Au început lucrările de reabilitare a Buzeştiului. Aşa scrie pe pancarta din intersecţia cu Piaţa Victoriei pe care mai scrie şi că vor dura 30 (!!!) de luni. Până una-alta, noi am început să ne obişnuim cu melodiile produse de pickhummere şi alte utilaje cât şi de spectacolul oferit de muncitorii aliniaţi precum ciorile pe sârmă, într-o „mică” pauză, pe refugiul de tramvai. Ce e mai nasol, e că nu mai poţi să intri pe străduţele laterale pentru simplul fapt că nu mai poţi întoarce. Dar, trecând peste aceste inconveniente, se pare că vor să aibă ca rezultat un trafic mai lejer (am auzit că ar vrea să lărgească Buzeştiul) care nu va face decât să mute ambuteiajul câteva sute de metri mai în deal, la intersecţia cu Calea Griviţei, de unde strada se îngustează la o singură bandă, pe care trece şi tramvaiul, pentru că este flancată de clădiri vechi, care stau să pice, tixite de populaţie îndoielnică. Dar am vrut să aflu informaţii mai concrete, direct de la sursă, având în vedere că aici îmi petrec cea mai mare parte a timpului. Am intrat pe site-ul primăriei capitalei şi nu zicea nimic despre şantierele din oraş. Aşa că am intrat şi pe site-ul primăriei sectorului 1, de care aparţine zona asta. Evident că nu am găsit nimic despre reabilitări de străzi şi alte subiecte din astea triviale, însă am fost extrem de fericită că am găsit horoscopul zilnic… Acum ştiu de ce voi mai vizita pagina web a primăriei!
Cum ramane cu spectacolul pe care il oferi tu muncitorilor de fiecare data cand vii sau pleci?
N-o sa termine in vecii vecilor, iti dai seama, ca sa ramana prin zona :))
La tembelizor ziceau că vor lărgi prin dărâmarea caselor de pe margine şi mutarea fostului cinema Feroviarul (pe motiv că e "monument istoric"). Deocamdată s-au blocat la stadiul de exproprieri.