profunde

DESPRE SEX CU PRETENA…

Vorbeam ieri cu o prietenă, persoană importantă, nu spui cine, care din multe puncte de vedere este ca mine, dar care din punct de vedere al relaţiilor, de obicei este mult mai înţeleaptă decât mine. În rest, are un stol întreg de păsărici din aceeaşi specie cu ale mele. Şi despre ce puteam noi vorbi, dacă nu despre relaţii şi despre felul cum ne percep pe noi bărbaţii. O să mă abţin de la clasica frază cu ce vor bărbaţii de la mine în general şi o să trec la chestii mai profunde. Noi pozăm în femei masculinizate, puternice, fără sentimente şi perverse iar bărbaţii ne iau ca atare. Cei din viaţa noastră văd în noi nişte partenere de sex excelente, cu care pot face toate nebuniile pământului, dar doar atât. Au impresia că noi jucăm mereu într-un film porno şi nu avem niciodată nevoie de un misionar liniştit, cu îmbrăţişări şi săruturi cuminţi; cred că ne-ar plictisi o asemenea postură şi încearcă să se ridice la nivelul la care cred ei că ar tribui să o facă. Iar noi, pentru a le satisface pofta autogenerată de acţiune încercăm să fim mereu nişte mici starlete xxx. Ei bine, surpriză! E un cerc vicios în care, evident, lipsa de comunicare (mama ei de comunicare!) poate naşte frustrări. Iar toată povestea asta cu comunicarea în relaţie e al naibii de parşivă. Pe de o parte vrei să îl menajezi pe celălalt, iar pe de alta, vrei să îţi fie bine ţie. Dar dacă nu ceri, cum să presupui că celălalt îţi citeşte ţie gândurile? Şi mai comentam noi dacă bărbaţii sunt dispuşi să dezvolte relaţii de durată cu femei ca noi. Sunt mulţi care se feresc să aibă acasă o femeie care le oferă tot ce vor. În cazul ăsta ce rost ar mai avea amanta? Iar dacă nu-i amanta (amantele), n-ar mai fi distractivă viaţa… Sau poate mă înşel eu… Sunt cam incoerentă azi, nu? De la trezitul devreme mi se trage. :)

7 Comments

  • Citesc de ceva vreme blogul tau si pot spune ca nu prea ai de gand sa incetezi sa ma surprinzi.

    E prima oara cand si comentez. O fac pentru ca desi ai parut foarte limpede, la final ai reusit sa-mi infiripezi un sentiment de bulversare… Tine-o tot asa, cred ca e bine

  • da..probabil ca daca o femeie ii ofera barbatului tot, acesta se plictiseste…un barbat trebuie sa aiba tot timpul asteptari de la femeia de langa el, si asta doar casa poata ramane langa ea. sunt barbat si am recunoscut un lucru care e total in dezavantajul meu :)

  • problema mare mon cher.
    E auto-cautarea vesnica si asteptarile neimpartasite partenerului, solutia ai dat-o clar: comunicarea. Insa pana acolo ele nu vor sti cum sa se defineasca "curve" sau "fete de cursa lunga" cu posibilitatea intepenirii intr-o singura ipostaza (frustrant). La barbati e la fel: macho care da palme la fund cu expresii mai colorate in program, cu satisfacere pe masa in bucatarie sau in gradina botanica, pe masina, pe varf de munte, imbracati, la cinema oriunde… sau cu tinut in brate, sarutari, lumanari parfumate… Din nou blocarea intr-o singura ipostaza duce la frustrari pentru partenera…

    E un cerc vicios care se evapora finut in momentul in care apare comunicare

  • exploratori de harti noi ,barbatii, pleaca intr-o noua expeditie doar atunci cand e totul la fel ,toate trairile intense-perverse sau cuminti – statornice nu mai surprind un mix ideal ar fii o combinatie intre cele 2 ceva gen ingenua Amelie plina de imaginatie si dorinta ravisanta.

  • @anteros
    sa sti ca nu e asa
    uite urmeaza sa ma insor, si am langa mine o femeie care imi ofera tot, si cand spun tot inseamna la tot ce te poti gandi cand spui cuvantul sex !
    plus de asta este o comunicare foarte buna intre noi si cand am vreo fantezi anume ( pozitie, stil, loc, etc. ) imi sunt satisfacute si cum fiecare are fanteziile lui nu cred ca orice amanta mi le-ar putea satisface asa cum o face viitoarea mea sotie !
    si sa sti ca nu sunt interesat nici sa imi fac amanta, nici sa ma duc la curve nici nimic !

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close