profunde

PROBLEME LA MANSARDĂ

Deci weekendul a fost un sfetnic bun. Nu mai ştiu când mi-a venit ideea, dacă atunci când zăceam sâmbătă la plajă sau dacă atunci când zăceam duminică în pat, stropită de picăturile de ploaie care pătrundeau prin geam (am geamul exact deasupra patului). Ideea este că suntem toţi foarte fucked-up. Am făcut facultatea la care se spune că merg piţipoancele ca să se trateze, adică psihologia şi am realizat cât de bolnavi suntem cu toţii. Plini de frustrări, frici, angoase. Cu unele ne naştem, sunt în codul nostru genetic, pe altele au grijă să ni le implementeze cât mai adânc părinţii, iar de restul se ocupă societatea. Stau să mă întreb dacă există oameni maturi care să nu fie defecţi. Şi din cauza acestor patternuri comportamentale, reuşim să stricăm relaţii, să ne compromitem cariera, să distrugem momentele care ar trebui să ne facă viaţa mai frumoasă. Eu îmi ştiu tarele. Sunt isterică, uneori paranoică, n-am rezolvat prea bine nici faza anală, nici cea orală, am tendinţe histrionice reprimate şi lista poate continua dar am impresia că deja v-am pierdut undeva pe la faza anală… Acum problema se pune dacă vrem cu adevărat să ne schimbăm. Eu, aş vrea, dar nu complet, nu aş vrea să mă vindec de tot pentru că îmi place nebunia mea, îmi place şi când sunt uneori insuportabilă. Diferenţa între mine şi alţi câţiva şi marea majoritate este că noi ştim cam ce e în neregulă şi putem alege dacă să schimbăm sau nu. Porblema cu majoritatea este că nu realizează că ceva este în stricat. Dacă şi-ar da seama, meseria de psiholog ar fi cea mai căutată din lume. Ce e însă şi mai grav este că mulţi psihologi (am cunoscut exemple, slavă Domnului!), nu nealizează ei înşişi ce defecţi sunt. Şi continuă să le ofere pacineţilor lor doze mici din propriile frustrări pe care aceştia le asimilează şi le asezonează cu propriile probleme şi nu le mai rezolvă niciodată. Tocmai de aceea consider că ar trebui să existe o admitere foarte riguroasă în facultate şi, ulterior, un stagiu de pregătire corect făcut pentru cei care doresc să devină terapeuţi. Dar până la urmă dacă toţi suntem aşa, oare nu asta e normalitatea? E normal să fim normali?

3 Comments

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close