Am perioade în care simţămintele artistice mă năpădesc. Nu am reuşit să le corelez cu ceva anume, să îmi dau seama când mă apucă chinurile talentului. Dar cam de câteva ori pe an îmi vine să mă arunc pe pânze şi să pictez o grămadă de tablouri. Evident, aţi ghicit, acum sunt într-o astfel de perioadă. Doar că, la fel ca şi în alte dăţi, nu prea am cum să o pun în practică. Din câteva motive organizatorice: lipsa de spaţiu şi de timp. De când mi-am redecorat camera şi nu mai am birou, acţiunile ce necesită un astfel de obiect de mobilier se desfăşoară pe masa din bucătărie. Care, din păcate, e destul de mică, deci îmi e destul de greu să mă desfăşor pe ea aşa cum trebuie. Dar să zicem că aş rezolva-o într-un fel, dacă aş avea timpul necesar să mă dedic unei astfel de activităţi. Doar că în martie am disertaţia şi până atunci, tot timpul liber pe care îl am cât stau acasă, îl petrec în faţa laptopului scriind de zor. Şi uite aşa mai trece o perioadă creatoare. O aştept pe următoarea… :-s