DE CE NU IUBIM FEMEILE…

Îmi povestea cineva despre o tipă care a călcat peste cadavre pentru a îşi realiza visurile, pentru a ajunge în vârful ierarhiei. Iar din categoria sacrificiilor pe care le-a făcut se numără şi faptul că nu şi-a îngăduit să iubească. Înclin să cred că nu e adevărat. Femeia poate a iubit, dar a ştiu cum să îşi ucidă încă din faşă orice licărirea a sentimentului, să o refuleze, să o pună la murat şi să o lase să explodeze atunci când societatea, contul şi statutul îi vor permite. Şi aşa a făcut. Dovadă că această femeie este capabilă de sentimente. Dar nu povestea ei este de bază aici. E doar o introducere care mă duce către veşnica mea problemă: Bărbaţii! Ştiţi voi, ăia care pentru mine sunt cea mai bună companie, care m-au înconjurat din copilărie, lângă care am crescut şi lângă care îmi place să îmi petrec timpul, dar pe care nu am reuşit să îi descifrez. Văd uneori în jurul meu masculi care par complet lipsiţi de cea mai vagă urmă de sentimente. Că ea se manifestă în legătură cu semenii lor de orice fel, asta e partea a doua. Şi, sinceră să fiu, nu mă interesează. Mă interesează însă atunci când bărbaţii nu îşi îngăduie sau nu vor sau, poate, chiar nu pot să iubească femeile. Pentru că este uncool. În schimb colectează trofee şi, mai mult, îşi iau alături, pe post de soţie decorativă o piesă care ştie doar să dea frumos în decor şi atât. Nu m-ar deranja nici atunci dacă pe lângă frumuseţea proprietate personală (în care, evident, investesc periodic sume considerabile şi cantităţi impresionante de plastic pentru a o menţine la nivelul social acceptat de statutul lor), ar mai avea şi o femeie normală alături, cu care să fie capabil să poarte şi o disucţie, să împartă fericiri şi dezamăgiri, să fie oameni, într-un cuvânt. Am crescut într-o familie în care comunicarea era esenţială şi nu îmi pot imagina cum poate funcţiona o familie, un cuplu, fără a discuta, fără a schimba impresii.