Ieri m-am întâlnit cu Emir Kusturica pentru un interviu. Pentru că iniţial interviul era programat dimineaţă dar omul nu a mai avut chef de presă aşa de matinal, interviurile s-au petrecut cu câteva ore înainte de concert şi pe o perioadă mult mai scurtă decât aveam nevoie. Din cele 15 minute alocate iniţial, s-a ajuns la 7 şi nu am reuşit să îl întreb tot ce voiam. Tipul pare blazat. Poate că e amprenta lui de artist. Habar nu am. Nu am reuşit să îmi fac o părere despre el în cele 7 minute pe care le-am petrecut pe canapeaua respectivă. Doar că mai târziu am ajuns şi la concert…
Am asistat aseară la două concerte de mare clasă. Deschiderea spectacolului pe care îl susţinea Kusturica cu a sa orchestră a fost făcută de Zdob şi Zdub, trupă care mie îmi place foarte mult. Şi se pare că nu doar mie. Pentru că, deşi nu era plină Sala Palatului, spre sfârşitul concertului toată lumea dansa. Inclusiv mama din dotare, pe care am scos-o în lume şi care nu prea e fan concerte, din cauza sonorului prea tare.
După o oră foarte antrenantă şi o pauză de vreo 10 minute (concertul a început la timp, spre surprinderea tuturor), zăpăceala s-a dezlănţuit din nou. O trupă de neni pe la 50 de ani, adică The No Smoking Orchestra, la a cărei chitară presta însuşi maestrul, a ţinut în priză publicul entuziasmat. Vocalistul trupei, Nenad Janković („Dr. Nele Karajlić”), un domn respectabil, costumat în hibridul lui Superman cu Batman, a avut atâta energie în el cât ar fi putut susţine cu uşurinţă toată industria Rusiei. Nu spun a Românieie, că ar fi fost suficient să ridice tacticos din degetul mic şi ar fi rezolvat-o. Aşadar, am petrecut o seară foarte plăcută şi plină de energie pozitivă.
