Am descoperit că pot să-mi cumpăr bilet în ziua spectacolului, aşa că mi-am sacrificat 95 lei pentru a merge la ultima seară de B’Estival. Şi nu îmi pare rău. Bine, mi-ar fi părut şi mai puţin rău dacă aş fi avut invitaţia cuvenită. Am ajuns la Romexpo în timpul concertului Wu Tang Clan care nu m-au dat pe spate. Dar se auzea foarte bine. La fel şi la cele două concerte importante pentru care mă dusesem acolo. Urechia mea muzicală este ca şi inexistentă, deci, doar dacă ar da nişte rateuri foarte flagrante m-aş prinde şi eu. Dar aşa, am fost mulţumită de cum a sunat toată povestea.
Alice Cooper este ca un moşulică gârbovit şi cu burtă pe care nu l-ai remarca fără machiajul şi hainele ţipătoare. Iar Marlyn Manson, cu atitudinea sa cam schizofrenică, nu poate să ascundă sub machiaj (nu foarte prelucrat, pot să spun) complexele de băiat urât şi banal.
Una peste alta, au fost nişte concerte mişto şi, mai ales, care au făcut istorie, cum probabil aţi aflat deja, prin dueturile celor doi. A mai căzut un mit!
Alice Cooper este ca un moşulică gârbovit şi cu burtă pe care nu l-ai remarca fără machiajul şi hainele ţipătoare. Iar Marlyn Manson, cu atitudinea sa cam schizofrenică, nu poate să ascundă sub machiaj (nu foarte prelucrat, pot să spun) complexele de băiat urât şi banal.
Una peste alta, au fost nişte concerte mişto şi, mai ales, care au făcut istorie, cum probabil aţi aflat deja, prin dueturile celor doi. A mai căzut un mit!
o zi fastuoasa!
mi-am aminti de o adolescenta adorabila de acum cativa ani, Andra, care si-a mai pastrat privirea inocenta-cercetatoare de atunci.
si adolescentei, si Andrei de acum ii transmit toate cele ale harului si ale cipariului
stimabile poet, ma incanta ca v-ati adus aminte de mine.
Am fost si eu de la Alice Cooper si Manson, fain rau. Mi-a placut la zapacenie, Cheers