LA CEAS DE SEARĂ ÎN LACUL BUCUREŞTI

Episodul 1
Aseară, pe la 7 şi ceva, purced la drum pe o ploaie torenţială cu una bucată maşină a mea (proaspăt scoasă din service unde ar fi trebuit bibilită din bot în fund, biiip+biiip+biiip de service-ul măsii) şi cu una bucată mamă a mea, mergând să pescuim din drum una bucată prietenă a mea cu care trebuia să mergem undeva. Până la câteva străzi mai departe de mine, acolo unde stă prietena mea, ştergătoarele şi semnalizarea, adică tot ce era adiacent volanului, muriseră. Aşa că am lăsat maşina în parcarea prietenei mele şi am continuat drumul cu maşina ei. Pornim noi spre şoseaua Giurgiului şi cum una din străzi era blocată de utilaje care o asfaltau, ne continuăm drumul pe calea Ferentari către Zeţarilor pentru a ieşi în Giurgiului. Cu strada asta, destupată şi ea, circulându-se doar pe linia de tramvai, trebuia să suporte traficul a două străzi importante, şi cum, ca în orice minunată zi ploioasă, traficul din capitală este paralizat, probabil vă imaginaţi cum înainta coloana de maşini. Şi cum stăteam noi pe loc, ştergătoarele nemaifăcând faţă, priveam spre rafala din stradă când… ne trezim cu un copac pe maşină. Nu vă închipuiţi că era un copăcel amărât, ci un arbore în toată puterea cuvântului. Cu tot cu firele de înaltă tensiune şi cele de tramvai peste noi. Şi cu artificiile de rigoare! Norocul nostru e că tulpina a căzut pe celălalt sens şi, norocul altora, nu a prins pe nimeni, pe noi căzând doar coroana. Cu chiu, cu vai, reuşeşte prietena mea să scoată maşina de sub pom, dând cu spatele, dirijată de mama care s-a ales cu câteva zguduieli bune de la tot curentul descărcat prin zonă (a se citi şi strada, şi şinele şi lacul dimprejur).
Episodul 2
Întoarse acasă, plecăm, prietena mea, cu mine şi cu soţul ei, spre cea mai apropiată secţie de poliţie ca să anunţăm daunele şi să luăm dovada pentru casco. Ajunşi la circa 21, la Gorjului, ni se spune că nu e accident minor, ci daună şi trebuie să mergem la circa de care aparţine Zeţarilor, adica circa 18, pe la autogara Filaret. Ajunşi la locaţia cu pricina, după nişte aventuri pe nişte străduţe dezgropate şi întunecate, dar singurelel pe care puteai ajunge acolo, ni se spune cu zâmbetul pe buze că Zeţarilor nu mai ţine de ei de vreo 2 ani şi că trebuie să mergem la secţia 24, undeva pe o altă străduţă ponosită din şoseaua Giurgiului. De aici ne anunţă că daune ar fi fost doar dacă maşina ar fi fost în parcare, dar fiind în trafic, e vorba de accident minor, deci trebuie să mergem în Candiano Popescu. Pe la 11, după câteva ore petrecute într-un trafic de ora 18, nu 23, ajungem şi la manifestaţia de la circa de poliţie. Unde, singura pe sector, evident că era o mare de oameni cu tot felul de buşituri. Şi doi amărâţi de agarici care mai mult se certau cu muşterii decât să muncească şi să soluţioneze problemele. Pe la vreo 2 am plecat şi noi spre casă, asta după ce, deşi mi-e ruşine să o recunosc, am reuşit să ne băgăm peste rând.
P.S.
În plimbările noastre de la o secţie la alta, auzim la radio cum o femeie a murit electrocutată pe Zeţarilor, când încerca să coboare din maşina prinsă sub un copac… bine că dimineaţă am aflat că săraca femeie a fost resuscitată.