niuzuri

TOPUL MASCULILOR FEROCE

De când cu posturile astea nemondene, paginii mele îi lipseau nişte poze. Aşa că m-am gândit să mă iau puţin de o ştire apărută azi în Evenimentul. Se pare că rivalii noştri, cei de la Maxim, dar nu România, ci USA au întocmit un top al celor mai futăcioşi bărbaţi contemporani. Aşadar, l-au descalificat pe Regele Elvis care se pare că a avut aventuri cu 21000 de femei. Topul conţine nume sonore şi cifre şi mai sonore, de ordinul miilor. Sinceră să fiu, habar nu am cum au reuşit jurnaliştii să stabilească scorurile aruncate că nu cred că le-au luat direct de la sursă. Şi chiar şi aşa, când spui că ţi-ai tras-o cu 2500 de femei, ca în cazul lui Ilie Năstase, fericitul posesor al locului 6 în clasament, cum dracu’ le mai ştii numărul? Ce făceau oamenii ăştia, după fiecare aventură sau orgie, scoteau carneţelul şi notau? Oare şi-or fi făcut tabele în Excel cu nume, data, naţionalitatea şi nota acordată? Top 10 îi mai conţine, în ordinea numerelor de pe tricou pe: Charlie Sheen, solistul de la Kiss, Julio Iglesias cu 3000 de femei (fetelor, fiţi pe fază că vine şi la noi în curând: ajutaţi-l să mai urce în top!), Engelbert Humperdinck, Jack Nicholson, solistul de la Motorhead, Magic Johnson şi basistul de la Rolling Stones (valabil şi în cazul lui ceea ce am zis la Julio).

7 Comments

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.