TENERIFE CITY

TENERIFE

Primăvară eternă. Asta îţi promit toate ofertele turistice către ceea ce la noi este cunoscută drept una din cele mai exotice destinaţii de vacanţă. Aşa credeam şi eu în urmă cu vreun an şi jumătate când primeam bursa de un an la una din cele mai vechi universităţi din Spania situată chiar în Tenerife. Dar, cum afară e vopsit gardul şi înăuntru e leopardul, am văzut şi cum e cu iernile cu 5-6 grade în destinaţii exotice şi cu sistemul administrativ „eficient” dintr-o ţară comunitară.

Pe la sfârşitul lui septembrie, anul trecut, mă îmbarcam pe cursa Tarom care avea să mă lase în Paradisul exotic spre a-mi îmbogăţi cunoştinţele universitare. După o lungă escală la Madrid am ajuns la ceas de seară şi pe aeroportul din nordul insulei. Încăcate cu bagaje peste bagaje, eu şi colegele mele am ajuns cu chiu cu vai la rezidenţa universitară: un fel de ansamblu de 6 cămine cu camere individuale şi băi la câte doup camere. Palmieri şi leandri prin curte. Aer curat şi cald pentru o seară de sfârşit de septembrie. Cel puţin pentru cum eram noi obişnuite de pe plaiurile mioritice. Dar să nu uităm totuşi că ne aflam în Africa. Aşa susţin peninsularii spanioli despre fraţii los canarezi pentru că arhipelagul se află la o aruncătură de băţ de continetul negru, ceva mai jos de Maroc. Distanţa către peninsulă se măsoară în 2 ore şi jumătate de zbor de pe aeroportul din nord până la Madrid. De cum am ajuns, primele lucrui pe care am vrut să le aflăm, au fost cât e de frig iarna şi unde este cea mai apropiată plajă.

AVENTURI BIROCRATICE
Auzisem la un moment dat că Franţa ar fi mai rău ca noi în ceea ce priveşte birocraţia. Nu ştiu mai mult nici acum, dar mă întreb dacă pate fi mai rău decât sistemul birocratic din Spania. La care, se mai adaugă şi o lipsă de organizare şi detaşare tipic canareze. În primul rând, se pare că punctualitatea nu este o calitate dobândită în mulţii ani petrecuţi la plajă. Trecând peste mai mult decât sfertul academic, începe şi activitatea. Birourile îşi încep lucrul pe la 9. Spun „pe la” pentru că acolo noţiunea de oră exactă este ceva utopic. Pe la 11 lumea pleacă să-şi ia micul dejun. Aşa că terasele, cafenelele şi bistrourile se umplu. După o bine-meritată pauză, omul muncii se întoarce la birou pentru vreo oră-două de lucru istovitor pentru ca apoi pe la un 2 să plece la prânz şi siestă. Aşa că resturantele şi bistrourile se umplu din nou. Unii au timp să tragă şi un pui de somn, că doar siesta este lege în Spania. Şi aşa, între 1 şi 5 tot comeţul este închis. Toată lumea o trage pe dreapta. La birouri oamenii se întorc pe la 4-5 şi mai muncesc până pe la 6-7 după care pleacă să se refrişeze după o lungă şi obositoare zi de muncă. Redeschise la 5, magazinele au program până la 8 sau 9 (cele din centru). Cu atâta muncă, turistul care vede cârciumile pline de dimineaţă până seară se întreabă cum se mai produc bani în insulele astea. Răspunsul e simplu. Nu se produc. Întreaga economie canareză este susţinută pe spatele peninsularilor şi chiar şi în condiţiile astea există multe voci care cer independenţa Insulelor Canare. Singurul sector unde chiar se fac bani este turismul. Şi asta pentru că mâna de lucru este de import pentru că băştinaşii nu rup o boabă de limbă străină şi fără cel puţin engleză şi germană nu ai ce căuta în industria turistică locală.
Dar, revenind la birocraţia noastră cea de toate zilele, am fost nevoită să trec şi pe la poliţia locală pentru a-mi face un permis de rezidenţă. De la o înfăţişare la alta mi se mai cereau alte acte, toate treduse în spaniolă (evident!), mi se ofereau alte termene şi mi se vorbea de incompetenţa colegului la care poposisem înainte pentru că nu a fost în stare să-mi ofere informaţia corectă, cu fraze de genul „Ăla e un tâmpit, ce te-ai luat după el?!” referindu-se la unul din colegii lui care îmi analizase dosarul. După vreo 3-4 luni în care am trăit în ilegalitate pentru că viza îmi expirase şi rezidenţa nu îmi venise, am intrat în sfarşit în posesia cardului care mă făcea canarez cu drepturi depline la discounturile pe transportul interinsular.
Până să ajung la poliţia locală, însă, mi-am făcut de lucru şi pe la biroul de relaţii internaţionale al universităţii. Aici, alţi oameni, altă dezorganizare. După ce am aflat că nu se ştie nimic despre contractele noastre de studiu, deşi înscrise eram, am fost trimişi către coordonatorul studenţilor internaţionali. După o avalanşă de întrebări organizatorice la care nu a prea ştiut cum să răspundă, domnul profesor-coordonator ne-a informat pe toţi, cu zâmbetul pe buze că: „eu nu ştiu aceste lucruri, deşi ar trebui să le ştiu. Drept pentru care vă voi trimite la biroul de relaţii internaţionale. Ei nu le vor ştii pentru că nu este treaba lor, aşa că vă vor trimite înapoi la mine. Eu într-timp nu o să le aflu, aşa că o să vă descurcaţi singuri, aşa cum au făcut-o şi generaţiile dinaintea voastră!”. Dacă pe noi nu a reuşit decât să ne amuze asemănătoarea izbitoare cu instituţia de unde veneam, pe englezi sau nemţi i-a cam scos din minţi.

TURISM ŞI PUŢINĂ GEOGRAFIE
După un an pe meleaguri tenerifeze concluzia la care am ajuns este că, dacă vrei să te distrezi, Spania este destinaţia perfectă. Oamenii ăştia chiar ştiu să se distreze! Trecând peste nopţile zbuciumate prin cluburi şi baruri, care au loc pe tot parcursul anului, în orice zi a săptămânii, în Canare are loc în fiecare februarie un carnaval vestit, al doilea ca amploare după cele braziliene. Tenerife este însă cartierul general. Timp de două săptămâni, noapte de noapte populaţia locală şi turiştii ies în stradă, costumaţi în cele mai fistichii personaje, pentru a dansa, a cânta, a bea şi a mânca. În această perioadă, aproape toate activităţile diurne sunt paralizate pentru că adevărata viaţă se duce noaptea. Nu contează că plouă sau ca sunt 7 grade afară, toată lumea este cât se poate de dezbrăcată, iar bărbaţii, inevitabil, cel puţin o dată pe sezon se costumează în femei. Pe turişti, cei care aterizează pentru prima oară în zonă, îi recunoşti de la o poştă: sunt engelzii sau nemţii scorţoşi, trecuţi de prima tinereţe, care stau şi se uită fascinaţi la destrăbălarea generală. Cu hainele lor sport şi ramele de ochelari aurii, sunt din cu totul alt film. Mai există, evident, şi turiştii care, trecuţi o dată prin patimile carnavalului, vin special pentru acest eveniment.
Şi că tot am adus vorba de turism, să vorbim puţin şi despre principala lor sursă de venit. Zona de sud a insulei este cea mai frecvent călcată de turişti. În nord, aproape de capitală este un singur oraş cu accentuat caracter turistic, dar foarte liniştit. De fapt liniştit este peste tot pentru că Tenerife este o insulă pentru pensionari şi familişti. Charter-ele de Anglia şi Germania sunt foarte ieftine, în jur de 80-100 euro dus-întors, iar hotelurile, fie ele şi de 5 stele, nu sunt exagerat de scumpe. Adică, pentru un occidental, este chiar o destinaţie ieftină şi, drept urmare, nivelul populaţieie care îşi face concediile în Tenerife este de pe la muncitorul engelz până pe la funcţionarul neamţ şi nelipsiţii pensionari europeni. Tienretul se duce la Ibiza unde ziua începe pe la 8 seara cu mic dejunul-cină şi continuă într-un mare fel toată noaptea. Şi pentru că este afluxul aşa de mare de engelzi în zona hotelieră din sud, majoritatea restaurantelor sunt cu specific englezesc sau cele cu specific pescăresc. Străinii nu prea sunt dornici să guste specialităţile locale, aşa că prin staţiuni mai greu vei găsi câte o bodegă cu mâncare canareză. Dacă totuşi dai peste una, merită încercată pentru că sunt câteva chestii inedite. Queso asado este un fel de brânză la grătar (ştiu, sună ciudat, dar e al dracului de bună), asezonat cu sosurile locale, mojo, pe care le pun peste tot. În rest, carne multă, prăjită, însoţită inevitabil de cartofi prajiţi sau papas arrugadas (nişte cartofi mici fierţi în coajă şi cu multă sare – la începuturi se fierbeau în apă de mare care este foarte sărată), peşte şi multe fructe de mare.
Nici pe departe primăvara eternă pe care ţi-o vând la pachet agenţii de turism. Oricum, sunt diferenţe foarte mari de la o parte a insulei la alta. Sudul cel turistic are o climă mai blândă decât nordul. În plus, fiind o insulă muntoasă, pe măsură ce urci, de la o staţie de autobuz la alta, temperatura mai scade cu câte un grad. Aşa că în mijlocul iernii poţi să stai relaxat la plajă şi să priveşti spre vulcanul Teide care este înzăpezit. Cu statul la plajă, e cam la noroc. Vara, mai e cum mai e, dar primăvara, toaman şi iarna nu ştii de unde apar norii. Dar nici unde dispar. Poţi să te lăfăi la soare ca în cinci minute să te trezeşti că cerul s-a acoperit de nori negri sau poţi să zaci plictisit într-o cafenea uitându-te cum toarnă cu găleata, ca până să-ţi termini barraquto-ul (sortiment de cafea tipic în care sunt amestecate cafea expresso, lapte condensat şi lapte normal, cu un praf de scorţişoară deasupra, iar la cel special îţi pune şi nişte liqior) soarele să fie în toată splendoarea lui. Am învăţat repede lecţia şi nu plecam niciodată de acasă fără să-mi iau la mine umbrela şi ochelarii de soare. Deşi în sud, chiar şi pe timpul iernii poţi să te plimbi în mânecă scurtă, să faci o plajă dacă ai noroc de soare, în nord, temperatura scade şi până pe la 6-7 grade pe timpul zilei pentru a coborâ aproape de zero noaptea. Şi în sud, la căderea serii se lasă şi frigul, dar în nici un caz nu ajunge ca cel din oraşul universitar La Laguna. Acum, dacă tot ai vrut să-ţi faci revelionul în costum de baie şi vremea noroasă nu a ţinut cu tine, că de apă nici nu mai vorbim (pe timpul iernii se aventurază să facă baie în ocean doar norvegienii şi alţi nordici crescuţi la copcă), poţi să te duci la atracţiile turistice ale insulei. Puţine, dar foarte vândute de către experţii în marketing. Sunt vreo două parcuri zoologico-botanice, unul în sud, Jungel Park şi unul în nord, Loro Parque, nişte amărâte de piramide tocite, de pe vremea băştinaşilor, un parc naţional pe vulcanul cu peisaj selenar şi un sat pierdut prin munţi şi foarte apreciat de turişti. După părerea mea, acesta din urmă este singurul loc care chiar merită vizitat. La capitolul activităţi, poţi să faci de toate: iarna schi, plus schi nautic, paraseiling, scufundări, un fel de scufundări cu scutere subacvatice, schijet-uri şi tot tacâmul ce poate fi găsit pe plajele lumii. Cât despre plaje, sunt unele cu nisip negru, grunjos care se încinge ca smoala după câteva ore de soare, dar şi plaje cu nisip alb şi fin. În nord, lângă capitală canarezii au amenajat o plajă artificială unde nu sunt niciodată valuri, iar nisipul a fost adus din Sahara. O plajă frumoasă, dar foarte turistică este cea din zona El Duque, zona scumpă şi elegantă a sudului, locul unde este şi palatul regelui Spaniei pentru sejururile sale în Tenrife. Dacă închiriezi o maşină şi vrei să scapi de forfota turiştilor, merită să încerci paljele Taganana şi Bollullo din nordul insulei.

Una peste alta, m-am simţit ca acasă cu singurul avantaj că puteam să fac plajă şi iarna din când în când.