Cine mă cunoaște știe că sunt o persoană organizată. Nu compulsivă, dar organizată. Îmi place să trăiesc în ordine pentru că îmi dă o noimă vieții mele agitate și plină de proiecte. De fapt, mulți mă întreabă cum de reușesc să fac față tuturor chestiilor pe care le fac, din care aș enumera doar câteva: consultanța de horeca, scrisul, cabinetul, mersul zilnic la sală…
Deci cu atâtea în program, nu pot decât să fiu foarte organizată. Am liste cu to do-uri și liste cu lucrurile din diverse cutii, pentru că, da, îmi țin lucrurile grupate în cutii. Nu sunt adepta cititului cărților care te învață cum să te speli cu apă caldă și cum să te dai jos din pat. Așa că nu am citit nicio carte care să îmi arate cum să îmi organizez viața (deși sunt cu duiumul!), ci pur și simplu totul a venit natural dintr-o nevoie de simplificare.
Scriu acest articol pentru că de curând am fost nevoită să îmi reorganizez complet viața, așa că a fost momentul prielnic pentru o nouă sortare și o regrupare a lucrurilor. Nu o să vă povestesc cum să aruncați diverse lucruri de care nu mai aveți nevoie pentru că și eu sunt nu chiar campioană, dar pe aproape, o adeptă a păstrării unor amintiri. Nu a tuturor. Însă știu cât de plăcut este când o dată la 10 ani poate descoperi chestii păstrate din copilărie sau cum era când mă afundam în dulapurile bunicii pentru a scormoni după tot felul de „comori”.
Cum să îți organizezi șifonierul
O dată pe an eu mai fac o tură prin șifonier și mai renunț la câteva item-uri pe care nu le mai port și pe care, de regulă, le donez. Și chiar dacă nu sunt foarte uzate, tot renunț la anumite piese. Așa că de fiecare dată discuția mea interioară se rezumă la a împărți lucrurile în trei categorii: love, like, indiferente. De love, nu ma ating. Sunt sfinte! Like, le las deoparte. Iar la indiferente, le iau pe fiecare în parte și le probez și mă decid dacă le păstrez sau nu. Apoi, ce păstrez, pun în categoria like. Odată epuizată această lista de indiferente, mă îndrept către like. Și mai arunc o privire și aici. Poate totuși s-a strecurat ceva ce poate să își ia zborul. Și uite așa, an de an fac cel puțin o sacoșă mare plină cu haine de dat.
Tot în șifonier îmi țin și bijuteriile. Multe. Pentru că sunt o mare fană a gablonțurilor pe care le poți schimba zilnic, colorate și de efect. Nu o să mă vedeți niciodată purtând zile la rând același lănțișor cu medalion cu diamante… Bine, nu că aș avea unul, dar chiar și așa, de ce să mă decorez atât de banal și previzibil în fiecare zi?! Așa că am adunat de-a lungul timpului tot felul de zorzoane. Și ele trebuie să fie cumva grupate, ca să știu ce să îmi iau în fiecare dimineață. Deci am cutia cu brățări rigide, cutia cu brățări mobile, cutia cu coliere mari, cutia cu lănțișoare, cutia cu chestii de prins părul și, o, da!, peretele-display cu cercei.
Cum să îți organizezi dulapurile și sertarele
Există acum în magazine tot felul de obiecte care pot servi drept separatoare pentru sertare sau dulapuri. Cutii și cutiuțe și chiar grilaje de plastic, textil sau lemn concepute special în acest scop. Eu zic că acestea sunt mană cerească, mai ales pentru sertarul(ele) cu tot felul de nimicuri din bucătărie.
Nu-i așa că este al naibii de enervant când cauți desfăcătorul de conserve și sta ascuns sub un maldăr de alte ustensile, dopuri, rola cu pungi și eventual niște cuțite? Dar atunci când cauți desfăcătorul de vin și dai peste ăla de conserve care acum nu îți mai trebuie?! De aia eu îmi țin toate mărunțișurile separate, iar eficientizarea vieții mele domestice este un plus în haosul cotidian.
Și uite că ajungem și la produsele de curățenie. Multe, că na, nu degeaba trăim în epoca consumerismului. Pentru că înainte mi se aglomerau amestecate sticlele și recipientele de diverse, am luat decizia să le grupez, așa că acum știu exact unde să caut ceva. Mi-am făcut astfel cutia de produse de curățenie pentru bucătărie (detergent de vase, detergent pentru mașina de spălat vase, etc), cutia de produse pentru mașina de spălat (detergent, balsam, anticalcar, șervețele captatoare de culori, etc) și cutia cu produse de curățenie pentru casă (detergent universal, detergent de geamuri, de wc, etc).
Și mai sunt toate hârtiile! Facturi, dosare, chestii, trestii… Nu știu despre voi, dar eu chiar am multe din astea. Așa că am nevoie de ordine în ele. Iar metoda cea mai bună pe care am găsit-o este de a le grupa în dosare pe care mi-am notat fiecare ce conține, iar apoi dosarele sunt grupate pe categorii în bibliorafturi. Facturile la facturi, prospectele de la electrocasnice în alt biblioraft și tot așa.
Generalități de organizarea casei
Eu sunt o mare fană a cutiilor și de câte ori primesc chestii în cutii frumoase, le păstrez. Aceea este o sursă bună de astfel de obiecte. În afară de astea, hipermarketurile și magazinele de decorațiuni sunt pline de soluții de depozitare de toate dimensiunile și modelele. Deci asta chiar nu e o problemă. Și, până la urmă, și o cutie de pantofi poate fi o soluție la nevoie. Iar dacă vreți să o înfrumusețați, un pic de autocolant sau tapet sau hârtie de cadouri lipită pe ea, îi dă un alt aer.
Și un ultim truc pe care îl aplic de ani de zile este cel al listelor de produse. Pentru că am cutii puse până în fundul dulapului, cu lucruri la care nu umblu zilnic, am câte o listă pe rafturile respective în care este scris ce conține fiecare cutie. Și așa am rezolvat și problema cu Alzheimerul.
fain explicat un fel de marie Kondo…joke. ca tipa aia ma pune sa arunc tot din casa. ti esti mai umana…io folosesc cartoane de bere/cidru/suc si tin lucrurile acolo. le cer de la supermarket goale…pun si eeu liste cu ce e in cutii. o zi faina !
Foarte tare ideea cu cartoanele!