profunde

CHIULANGII LA LECŢIA DE SEDUCŢIE

Promiteam alaltăieri un articol din ăla de îţi pune chelia pe bigudiuri. Am întârziat cu o zi, ce-i drept. Sorry. Am făcut exact ce face un mândru mascul de la care a pornit o discuţie profundă cu o bună prietenă din dotare. O lasă să aştepte aiurea. Eu nu v-am lăsat, însă, nici fără motiv, nici prea mult să aşteptaţi totuşi. Aşa că iată dilemele muierii de 30 de ani trecută prin viaţă (generic vorbind, evident), expuse în intimitatea unei conversaţii semianonime.

Cu altă ocazie, cu altă prietenă (da, am multe!), vorbeam că vârsta de 30 de ani este vârsta perfectă pentru o femeie pentru că acum nu este deplasat, din punctul de vedere al societăţii castratoare, să ai iubit nici de 20, nici de 40 de ani. E vârsta perfectă la care să te bucuri de toate roadele naturii, fie ele mai pârguite sau mai crude. Miam-miam!

În teorie, aşa este. În practică însă, şi aici vorbesc în numele meu, oricât de mult mi-ar plăcea merele verzi şi corcoduşele necoapte, prefer să mă rezum la prospeţimea fructelor şi să savurez pârguirea bărbaţilor. Şi asta pentru că nu am timp. Am multe zile în care mi-aş dori să îmi procur o clonă. Am multe pe cap şi nu am răbdare (defect din naştere – mama, ce-ai făcut, n-ai văzut la maternitate că m-ai luat cu defect? unde ţi-a stat capul?!). Punct. Deci nu mai am chef să mă apuc acum să fac educaţie, să învăţ băieţi să fie bărbaţi. Next!

Doar că dacă totul s-ar rezuma la anul naşterii, ce simplu ar fi. Dar nu, din ce în ce mai puţini bărbaţi ştiu să fie ca atare. Prietena mea e mai dură, zice că: „am observat în ultimul timp un tipar în comportamentul lor. Mai exact tendinţa de a se comporta ca nişte ‘’fete mari’’ sfioase”. Nu sunt într-totul de acord cu ea, dar am observat şi eu lipsa de atenţie şi interes pe care o manifestă. Bărbaţii au profitat de emanciparea femeii (teorie provenită tot de la prietena din dotare) şi s-au descotorosit de o corvoadă – aceea de a face curte.

Departe de mine bucuria unei curţi făcute ca la carte, libidinoso-romantică, însă lipsa de interes în interacţiune, din păcate, domnilor, nu este cool, nu deschide picioare şi nu flatează orgolii. Ştim deja unde vrem să ajungem cu voi. Şi o ştiţi şi voi. Dar parcă prea tare vă bazaţi pe treaba asta şi încrederea nemărginită în propriul farmec per se, fără niciun efort de implementare, nu e sexy. Alt tip de încredere în sine este cel pe care îl apreciem la sexul masculin. Nu vrem (eu şi prietena mea, că doar despre noi vorbim aici) cine romantice la lumina lumânării, nu vrem texte scoase din carneţelul cu expresii frumoase, dar zău că ne place să fim gâdilate. Simbolic, evident, în cazul în care nu v-aţi prins… Femeia trebuie fiartă la foc mic şi constant, astfel încât atunci când măreşti focul, să dea pe-afară, să explodeze, iar până atunci să se suie pe pereţi… pe pereţii oalei.

Aşa că vă daţi seama ce mare e dezamăgirea când un nou mascul ne umbreşte linia orizontului şi constatăm că deşi trece proba buletinului, nu a învăţat încă abc-ul gastronomiei feminine.

3 Comments

  • Nu vreau să te dezamăgesc, nici să pară că îți răspund ca un arici ce se simte lezat. Însă rareori întîlnim femei care merită efortul. Și adeseori contextul e nepotrivit. Am avut recent o dezbatere despre ‘unde întîlnești femei noi interesante’. Rezultatul a fost dezamăgitor.

    Adevărul meu e că am ajuns la 30 de ani și am descoperit că există lucruri mai interesante decît să depun efort pentru a convinge o tipă să facem ce vrem amîndoi. Spui că poate sunt chiulangiu la lecția seducției; dar de ce m-aș mai chinui? Dacă femeile insistă să se comporte ca niște bărbați cu fustă, de ce aș face un efort să le tratez ca pe niște… ce? Doamne? Prea rar merită distincția. Domnișoare? Nu am mai întîlnit așa ceva de mult.

    Și să-ți mai dau o ecuație simplistă. Ai 30 de ani, și e nevoie mare artă de seducție pentru a ajunge să facem lucruri care ne plac. De ce nu m-aș duce la o tipă de 22 pe care o amăgesc cu un cocktail? Bănuiesc că vei spune că ai ceva în plus de oferit față de tipa de 22…

    Și pentru locul și situația în care crezi că e important ca tipul să stăpînească arta seducției, te amăgești. Teribil.

    • O sa te dezamagesc si nu o sa te contrazic. Ca doar n-am timp sa stau sa te conving, nu? :)) glumesc. Iti spun doar ca poate nici tu nu ai timp sa te convingi ca merita efortul. :)

      • Mda. Uite, nu m-ai dezamăgit pentru că ai perfectă dreptate. Viața e prea scurtă pentru colectat trofee; sunt prea multe lucruri interesante pe lumea asta. Sau poate nu sunt, și îmi zic și eu că strugurii sunt acri. Pe-asta n-o să știm niciodată.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close