profunde

CE E ÎNTRE APUS ŞI RĂSĂRIT?

Parcă am mai spus undeva pe aici că vara sunt atâtea locuri minunate în care să stai liniştit la o bârfă, încât nu-mi ajung după-amiezile libere să le bifez pe toate. Unele din ele sunt ceainării. Chiar, de ce ceainăriile au grădini de vară atât de frumoase şi interioare pentru restul anului atât de anoste?! Tot într-o ceainărie am poposit şi ieri, pe la amiază, alături de gaşca mea de fete, la o bârfă mică. Sau mare… Eh, detalii…

Ceainăriile nu sunt tocmai cea mai profitabilă afacere, iar când grădina găzduieşte doar trei-patru mese te întrebi cum rezistă. Aşa ipotetic, pentru că eu, clientul, nu pot decât să mă bucur de intimitatea pe care mi-o oferă aerisirea meselor răspândite pitoresc prin stufăriş. Ceai la Vlaicu este unul din aceste locuri. Joie de Vivre este altul. La Vlaicu era linişte, se auzeau păsărelele şi mai apoi tunetele. Mirosea bine şi canapelele de bambus erau foarte confortabile. Cum să nu te îndemne o asemenea locaţie la tocat mărunt bărbaţii? Adică ce poate fi mai muieresc decât să se minuneze de aroma delicioasă a ceaiurilor şi limonadei cu ghimbir şi să se întrebe deja retoric de ce mama naibii bărbaţii vin de pe altă planetă?…

ceai la vlaicu

Foto: MM

Subiectul principal al discuţiei: cine îi mai înţelege pe bărbaţi? Acu’ pe bune, ştiu că şi reciproca e valabilă, dar măcar cu femeile am ajuns la o concluzie general valabilă: nici ele nu se înţeleg pe ele! Însă bărbaţii pretindeau că sunt simpli, că unu cu unu fac doi, apa e udă şi cerul e albastru. Însă nimic nu mai e ce-a fost, maică… Pe vreme mea, bărbaţii erau speriaţi de femeile care voiau relaţii de durată. Se pare, însă, că mai nou bărbaţii sunt speriaţi şi de femeile care vor aventuri pasionale care să se încheie la răsărit cu un la revedere politicos şi o portiţă lăsată deschisă la o nevoie. Pe vreme mea, bărbaţii tăiau capetele balaurilor şi o ardeau neînfricaţi pe toate canalele de comunicare. Se pare însă, că acum, hormonii cu care sunt îndesaţi puii pentru a creşte mari şi pufoşi, ăia care îndeplinesc visul oricărei fetiţe pubere care deja se laudă cu o minunată cupă C la sutien, tot ăia or fi responsabili şi de accesele de panică de domnişoară de pension care îi bântuie pe masculii feroce şi îi pun pe fugă.

Nu-nu, nu mai au gânduri testosteronice de încă una pe răboj, acum au doar indignări că şi domniţele vor ceva. Orice, se pare… Probabil că ele nu trebuie să mai vrea nimic, din moment ce varainta cu relaţiile îi sperie, varianta cu aventurile îi sperie… Hmmm, ce e la mijloc? Ah, da, multă frustrare! Ho! Nu săriţi, că n-am zis că dumneaiei, frustrarea, e doar la bărbaţi…

La multe apusuri şi răsărituri!

 

1 Comment

  • Tot nu mi-ai zis la care magazin găsesc tipe d-astea care vor doar „una mică” (şi nu mă refer la lungime). Cred că se dau pe sub mână, că portocalele pe vremea lu’ Nea Nicu.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close