profunde

CU MASCĂ, DAR MAI ALES, FĂRĂ

Îmi zicea ieri un foarte bun prieten că eu am avut norocul să îl cunosc pe el aşa cum e el de fapt, nu aşa cum se poartă el de obicei cu femeile din viaţa lui. Independent de fascinanta lui poveste de viaţă, mi-am pus, însă, o întrebare: de ce trebuie să avem o mască în relaţiile de cuplu?

Ok, e ştiut că purtăm adesea măşti în societate care să ne ajute să funcţionăm optim, să ne păzească. Însă sunt situaţii, relaţii în care aceste măşti nu îşi au rostul pentru că ajungem să nu mai ştim cum arătăm de fapt fără mască, dacă le folosim mereu. E ca la acele piţipoance care îşi pun la propriu o mască groasă de machiaj la primele ore ale dimineţei şi, dacă ar fi după ele, nu şi-ar da-o jos nici când dorm. Iar apoi, când se uită în oglindă, proaspăt ieşite de la duş, ajung să se sperie de ele însele când văd imaginea reflectată. Noroc că de multe ori oglinda e aburită…

La fel se întâmplă şi cu măştile sociale. Şi aşa mulţi dintre noi avem o uşoară senzaţie de „ce caut eu în viaţa mea?”, dacă o mai şi accentuăm cu linii false, ajungem să fim într-o adevărată degringoladă. Hai că poate la începutul unei relaţii, ai încă masca pusă. La fel ca la ieşitul la o cafea al unei domnişoare din categoria celor citate mai sus: când o vezi la club sau restaurant, are un machiaj strident impecabil. Dar, după un timp, variabil, inevitabil va trebui să te trezeşti lângă ea într-o dimineaţă în care n-a apucat să îşi tencuiască faţa şi vei avea de ales între a-i accepta sau nu coşurile, cearcănele şi lentilele albastre lăsate cuminţi pe noptieră, eventual meşele de cosiţe aruncate neglijent pe poliţa din baie. În acelaşi fel, atunci când relaţia trece de primele tatonări, atunci când se prefigurează ceva de durată, este nevoie ca fiecare din membrii cuplului (presupunându-se că sunt doar 2), să înceapă să dea jos, rând pe rând, câte un strat al armurii.

Evident că în acest punct de striptease psihologic apare un moment de panică şi necesitatea luării unei decizii, dar atunci şi numai atunci eşti îndrituit să iei decizia referitoare la continuarea implicării în relaţie. Până atunci, este doar o cacealma. Ceea ce constat cu părere de rău, este că foarte mulţi dintre noi trăim într-o permanentă farsă, probabil din frica de a nu rămâne singuri, de a nu-l pierde pe celălalt, de a nu fi consideraţi, Doamne fereşte!, sensibili sau vulnerabili… E trist, nu-i aşa?!

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close