decadenţa gustului

ATMOSFERĂ DE ROMAN LA INFINITEA

Nu, nu am scris greşit în titlu: în varianta asta, aşa se scrie – Infinitea. Şi este vorba de o ceainărie ascunsă în Cotroceni, pe strada Romniceanu, exact lângă treptele pe care cobori dinspre parcul cu acelaşi nume. Am ajuns acolo joi seară, cu ocazia aniversării unei prietene care descoperise recent această locantă prea puţin promovată (nu are nici site). Din stradă vezi doar o plăcuţă amărâtă, după care intri într-o clădire şi urci la etaj, pe o scară complet lipsită de personalitate.

Odată ce ai pătruns însă în universul ceainăriei, dai peste o sufragerie, ca cea de la bunica-fostă-boieroaică. Este o sufragerie cu mobilă stil şi cu atmosferă de roman al Hortensie Papadat-Bengescu. Şi mai frumos, este când ieşi pe mica terasă din spatele clădirii. Ce mi-a plăcut foarte mult este vesela: ceainice, cănuţe şi farfurii din porţelan dantelat şi linguriţe sculptate. Din nou, peisajul perfect din bufetul bunicii-fostă-boieroaică.

Preţurile sunt la fel ca în alte ceainării prin care am mai poposit. Un plus îl constituie multitudinea de dulceţuri, care încântă nostalgicii copilăriilor de vară cu apă rece de fântână şi dulceaţă de trandafiri sau cireşe amare. Şi dacă ajungeţi acolo, chiar dacă nu aveţi nevoie, merită să trageţi o fugă până la baie. Şi nu uitaţi să aruncaţi o privire către tavanul băii. Încăperea nu are nicio legătură cu restul casei, mă aşteptam să dau tot peste ceva cu iz din vremuri îndepărtate, însă baia este o piesă în sine.

Ce nu mi-a plăcut e că la capitolul biscuiţi, selecţia este una neinspirată, cu biscuiţi din pachet, Belvita, Milka şi alţii de gen. Cu siguranţă ar fi putut găsi, chiar şi în supermarket, câteva varietăţi ceva mai puţin populare. Nu mi-a mai plăcut meniul, frumos de altfel, dar totalmente imposibil de citit din cauza fundalului. Deci o mare bilă neagră pentru designer. Cei doi băieţi care serveau, erau într-o degringoladă totală şi complet hilară. Poate că se întâmpla asta şi pentru că aveau de a face cu un grup de 12 gagici hlizite. Erau atât de pe altă planetă, încât candoare lor nu te putea enerva, ci doar amuza. Altfel, ei, amabili.

Poze nu am făcut, pentru că nu aveam aparatul la mine şi telefonul nu e dotat cu blitz, aşa că cele câteva imagini de mai jos sunt luate de pe metropotam.

1 Comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close