POFTIŢI LA COMPLIMENTE :)

Sunt o persoană hedonistă, o leoaică veritabilă care, deşi are o părere foarte bună despre ea, are nevoie, măcar din când în când, de valorizare, de complimente din partea celorlalţi, mai ales a bărbaţilor.

Am întrebat-o de curând pe o tipă, în cadrul unui interviu, care ar fi cel mai frumos compliment pe care l-ar putea primi din partea unui bărbat. După care am stat şi m-am gândit că eu nu aş şti să răspund la această întrebare. Ştiu doar că ar trebui să fie ceva de fineţe, nu ceva evident. Nu că am fund mişto, de exemplu. Şi nici că sunt isteaţă. Ar trebui să fie ceva foarte personal, care să arate că omul respectiv mă apreciază pe mine, că mă cunoaşte cu adevărat, nu că spune nişte vorbe frumoase şi atât. Un compliment nu înseamnă neapărat ceva verbal, deşi ăsta e cel mai simplu mod. Un compliment poate să fie o invitaţie undeva, un cadou, ceva care să fie „very me”.

Uite, de exemplu, odată, un prieten mi-a zis ceva foarte tare. Eram la o terasă cu un tip. Şi prietenul ăsta a trecut pe acolo întâmplător. Am schimbat două vorbe şi le-am făcut cunoştinţă bărbaţilor. A doua zi, prietenul meu ardea de nerăbdare să afle cine era tipul cu care mă văzuse. I-am spus că era un tip oarecare, nimic interesant şi să nu mai insiste. Atunci mi-a spus o chestie foarte tare: dacă eu eram cu el acolo, în ipostazele tandre în care ne văzuse, ăla sigur nu putea fi un tip oarecare şi cu atât mai puţin neintersant. Ştiu că prietenul meu nu a avut niciodată intenţia de a fi chiar atât de profund în declaraţie pe cât am perceput-o eu, dar m-au atins frumos cuvintele lui.

De curând, o prietenă mi-a făcut un alt compliment care pentru mine a însemnat foarte mult: mi-a spus că îi place mai mult mâncarea pe care i-o fac eu decât ce a mâncat la un eveniment unde chef-ul unui hotel de cinci stele a preparat un meniu ales. Ştiu că a fost sinceră, pentru că aşa este ea şi mă bucură de fiecare dată când cineva îmi laudă bucătărelile. Deşi şi aici am primit foarte des complimente şi a devenit ceva aproape evident, încă mă mai hrănesc cu astfel de cuvinte frumoase, mai încărcate de sens decât simplul şi totuşi plăcutul „ce bună a fost mâncarea!”.

Nu, nu sunt nici deprimată, nici cu cotele self-esteam-ului în groapă, încât să cerşesc complimente prin acest post, ci pur şi simplu mi-a venit ideea să scriu despre chestia asta. Însă, dacă voi vreţi să mă complimentaţi, eu nu mă supăr… hihihi!