ASTRONOMIE: MARTE = VENUS. NOT

Spre norocul meu, am înţeles mai devreme sau mai târziu diverse chestii despre bărbaţi. Le-am înţeles în sensul că am înţeles că aşa funcţionează. Punct. Şi nu ai ce să le faci. Dar continuă să îmi fie foarte greu să înţeleg de ce funcţionează aşa. Sunt convinsă că cercetătorii, care de altfel sunt foarte interesaţi de astfel de aspecte, au umplut paginile vreunui jurnal de specialitate cu rezultatele lor ştiinţifice care să explice de ce mama naibii ei au altfel de scurtcircuite în creier decât noi, muierile.

Uite, una din chestiile pe care încă nu am reuşit să o integrez este cea a apatiei totale atunci când apar probleme de ordin profesional. Am constatat-o adesea la diverşi bărbaţi care atunci când se lovesc de cine ştie ce stres profesional (sau şcolar, mai devreme), nu te mai poţi înţelege cu ei şi dacă cumva ai ghinionul să le fii iubită la momentul respectiv, s-a zis cu tine. Da, ştiu, ei te iubesc la fel de mult, te respectă la fel de mult, sunt la fel de atraşi de tine… doar că nu mai sunt capabili să o arate pentru că altceva le populează mintea şi doar se ştie că bărbaţii nu sunt multitask. Noi, în schimb, când ne confruntăm cu diverse probleme, tot ce ne dorim este să ajungem acasă, la cei dragi, să le povestim, să le cerem consolarea, să fim iubite de bărbaţii noştri. De aceea nu pot înţelege, cel puţin pentru moment (poate într-o bună zi mă voi lumina), de ce domnii nu se pot detaşa de chestiile astea, de ce sunt morocănoşi, ciufuţi, fără chef de orice, inclusiv de sex (care în alte condiţii ar fi indiscutabil!) şi chiar meschini cu cei din jurul lor, cei care nu le-au greşti cu nimic.

Aşa că, dacă voi aţi citit vreun studiu recent pe subiect sau dacă pur şi simplu aveţi informaţia, fie ea ştiinţifică sau de bun simţ, din proprie experienţă, explicaţi-mi şi mie care e mecanismul care se produce între nuronii întortochiaţi din circumvoluţiunile masculine, vă rog.