Am de scris o lucrare pentru una din multele mele activităţi extracuriculare. :) Documentare, compilare, tot tacâmul. Şi după ce mă afund eu în vreo 4-5 cărţi, mai surfez eu un pic şi pe net, mă trezesc că am produs cam o jumătate de text folosibil… Minunat! Mai ales când am de scos vreo două pagini de chestii concrete, nu abureală ieftină. Că nu e locul. Şi pun mâna pe telefon şi îmi sun îndrumătorul. Concluzia? „Ţi-ai ales un subiect al naibii de greu.” Bun aşa! Adică cât se poate de normal. Pentru mie.
Se pare că ăsta e laitmotivul existenţei mele: totul e complicat şi nu mă simt bine până nu fac o alegere complicată. De la bărbaţi până la lucrarea de disertaţie. De ce oare oi face-o? Evident că pentru a-mi da răspunsul corect mi-ar trebui ani de psihanaliză, însă aşa, la o primă vedere, cred că viaţa ar fi foarte plictisitoare dacă totul ar decurge ca uns, dacă toate mi-ar veni pe tavă. Nu spun că nu e obositor. Noroc că încă mai am energie. Şi nu spun nici că nu mi-ar plăcea ca măcar din când în când să am şi eu parte de ceva care să vină pur şi simplu, pentru care să nu mă consum, ci doar să mă bucur. Şi zău că aş şti să apreciez şi în cazul ăsta!
Până atunci, însă, încerc şi eu să fac haz de necaz, dar să nu râd prea mult că risipesc energie valoroasă…
Mda, o fi vrut indrumatorul tau sa te demotiveze ? Nu stie cu cie are de-a face ! Arata-i tu, da-l gata cu o lucrare care sa merite ovatii (sau macar o baterie acolo…stii tu)