CUŢU’ ŞCHIOP

Doamnelor şi domnilor, vă prezint primul post scris integral cu mâna stângă.

Şi uite că am trecut şi prin prima operaţie serioasă din viaţa mea! Din păcate, nu şi ultima. Pentru că peste vreo jumate de an va trebui să mai bag o tură ca să îmi scoată sârmele din umăr.

Aş fi vrut ca operaţia să fie o experienţă mai înălţătoare despre care să am ce să scriu. Dar a fost ceva cât se poate de banal. Am intrat în sala de operaţie pe picioarele mele, mi-au băgat prima siringă în branulă şi mi-au zis că o să adorm şi până să o bage pe a doua, deja eram adormită. M-am trezit vreo două ore mai târziu, când mă strigau doctorii şi ortopedul voia să ştie ce piatră e cea de la piercingul din buric. Încă vreo oră de ameţeală şi văzut în ceaţă, plus o zi şi o noapte de rău de la anestezic. Cam ăsta e bilanţul.

Mi-ar fi plăcut să fiu trează, să văd ce se întâmplă, dar se pare că voi avea ocazia să văd pe viitor, la altcineva. Şi aşa mie îmi place să văd operaţii. De fapt, multă vreme am cochetat cu ideea de a da la medicină. Dacă aş fi făcut-o, sigur aş fi mers pe o specialitate chirurgicală. Însă nu m-am văzut capabilă să lucrez în mediul mizer pe care îl constituie spitalele româneşti. Noroc că s-au inventat rezervele private!

Vă anunţ de pe acum că urmează o perioadă destul de sterilă pe blog pentru că mi-e destul de greu să scriu doar cu stânga, dreapta, având-o complet imobilizată.