MARŢIPAN DE CASĂ

Eu sunt fană a marţipanului. Îl prefer pe cel în variantă germanică decât pe cel în variantă mediteraneeană (cred că e singurul loc în care nordicii câştigă teren în faţa sudicilor în sistemul meu de preferinţe). Dar mă gândeam că acest produs minunat se poate face şi în casă. De la profa mea de arabă am primit o reţetă foarte simplu, aparent, de făcut. Singura problemă era că nu găseam ingredientele. Nu m-am agitat prea tare să le găsesc după ce am constatat că în România nu am şanse să dau peste ele. Anul trecut, însă, în scurta mea vizită la Oxford, am intrat în ultimul minut înainte de închidere într-un magazin drăguţ de unde am cumpărat pudră de migdale şi fulgi de migdale la nişte preţuri extrem de bune. Pe pudră mi se pusese pata de la o altă reţetă. După ce am făcut respectivul fel, mi-a rămas o cantitate considerabilă de pudră. Şi mi-am adus aminte de marţipan. Şi dă-i şi caută prin plafaruri şi magazinele bio sau de delicateţuri (aşa cum citisem prin reviste) apă de trandafiri. Care, ei bine, nu există. Nu în forma comestibilă, ci doar în forma cosmetică. A căutat şi mama în Sicilia, şi nimic. Doar că mulţumită unei persoane importante în viaţa mea, nu dau nume :), am intrat în posesia unei sticle cu apă de trandafiri adusă de la vecinii de la sud de Dunăre. Aşa că aseară am produs ceea ce se vede în poză: marţipan de casă garnisit cu cireşe uscate.