Îi povesteam ieri unei prietene despre filmul pe care l-am văzut. Şi de aici, am dat în una-alta şi am ajuns la întâlniri. Ştiţi că eu şi romantismul suntem un fel de baba şi mitraliera şi, evident, ideea mea despre o întâlnire bună cu un bărbat este dincolo de clasica cină la restauarant. Adică da, până la urmă, trebuie să mai şi mănânce omul (ba chiar e una din activităţile mele preferate), şi da, sunt o grămadă de restaurante mişto în Bucureşti, şi dacă compania e plăcută, atunci cu atât mai bine. Nu mă supăr dacă se întâmplă aşa ceva. Doar că apreciez mult mai mult o întâlnire mai neconvenţională. Nu am prea avut parte de aşa ceva, bine, nici de întâlniri convenţionale, dar asta e altă poveste, însă cea mai tare a fost la căţărări. Şi nu a fost o întâlnire propriu-zisă. Până la urmă nu s-a ales nimic de povestea aia, dar momentul a fost mişto. M-a sunat şi m-a întrebat dacă nu vreau să merg la căţărări. Era amic cu cei care aveau montat în vara aia panoul de căţărări în parcarea de la Plaza şi ne-am dus după program. Nu am fost nici singuri şi nici compania amicilor lui nu mi s-a părut extraordinară. Dar ideea mi-a plăcut. Evident că experienţele altor femei în acest sens sunt mult mai bogate, mai interesante, unele chiar fantastice, dar până la urmă trebuie să apreciem fiecare în funcţie de ceea ce avem, pentru că dacă ne-am compara cu ceea ce au alţii, am ajunge să trăim într-o continuă nefericire.
