Mă opresc ieri la un magazin să-mi arunc un ochi peste multele şi coloratele perechi de pantofi. Îmi aleg vreo 4 bucăţi pe care să le probez şi reuşesc într-un final să mă agăţ de o domnişoară cam derutată dar care părea binevoitoare. I le arăt şi o rog să-mi aducă şi mie câte un 39 din fiecare. Ia primul pantof şi dispare. După vreo 10 minute revine victoriaoasă. Mi-era mic. Cer un 40 şi mai lipseşte vreo 2-3 minute, pentru a se întoarce să-mi spună că nu are. Ia următorul pantof şi începe o nouă odisee în hăţişul stivelor de cutii fistichii. Se lansează un adevărat test de cunoştinţe generale şi printre celelalte vânzătoare pentru aflarea locaţiei cutiilor ce găzduiau perechea care mă interesa. Mai trec vreo 10 minute (timpii prezentaţi sunt cât se poate de reali, fără hiperbolizari stilistice) şi, în sfârşit, mica mea agitată apare cu perechea cerută. O probez şi nu mă încântă. I le întind pe ultimele două rămase, să se ducă să le caute şi pe astea. Şi, stupoare!, întrebarea de graţie:
-Ce număr? Tot 39?…
Pai la cat ai asteptat, poate ti se mai lungise si laba piciorului :)