BĂNICĂ JR

Aseară am fost la concertul lui Bănică. După ce-i luasem cadou maică-mii biletele şi m-a rugat să merg cu ea, am ajuns şi la faimosul concert. Recunosc că acum câţiva ani voiam să merg, dar din diverse motive nu am ajuns. Anul ăsta nu am ţinut neapărat şi uite că am ajuns. Poate că ar fi momentul să vă povestesc şi despre prima mea dragoste. Adică despre felul cum puştuaica de vreo 7-8 ani făcuse pasiune pentru tinerelul Ştefan, care zâmbea şmechereşte în Liceenii rock’n’roll şi care cânta despre diriga. Evident, cu anii, pasiunea s-a diminuat, dar am avut norocul şi ghinionul ca primul interviu pe care l-am făcut, acum vreo 10 ani şi ceva, să fie cu Bănică. Mi-a plăcut naturaleţea lui, prietenia lui şi m-a dezarmat rigiditatea şi ciufuţenia managerului lui, din cauza căruia am şi refuzat să mai public materialul respectiv. Din cauza aceluiaşi impresar, nici nu am mai încercat de atunci să fac vreun interviu cu el, deşi continuă să-mi placă. Îl admir ca artist şi îl plac ca bărbat, iar toate bârfele adiacente sunt doar subiect de alte bârfe la rândul lor şi nu mă afectează. Cel mai mult mă distrează cum a reuşit să fie bărbatul celor două dive ale României. Cât despre ce cântă, nu cum cântă, nu mă prea impresionează. Totul e la fel. Aşadar, concertul de aseară m-a lăsat rece, deşi a fost bine realizat ca spectacol.