Am găsit într-un FHM englezesc o chestie foarte tare şi cât se poate de adevărată:
Vezi o tipă mişto la o petrecere şi te decizi să te duci direct la ea şi să-i spui: „Sunt incredibil în pat!”. Asta se numeşte marketing direct.
Vezi la o petrecere o tipă mişto care stă cu prietenii, aşa că îl trimiţi pe unul din prietenii tăi să spună cât de incredibil eşti în pat. Asta e publicitate.
Vezi o tipă mişto la o petrecere, te duci la ea, îi ceri numărul de telefon, după care o suni a doua zi şi îi spui cât de incredibil eşti în pat. Ăsta e telesales.
Vezi o tipă mişto la o petrecere, te duci la ea, te oferi să-i pui ceva de băut, o duci acasă după petrecere, îi deschizi uşa, după care parcă îţi scapă informaţia – apropos – că eşti incredibil în pat. Aici e vorba de pr.
Vezi o tipă mişto la o petrecere, dar vine ea la tine şi îţi şopteşte la ureche: „Am auzit că eşti fantastic în pat!”. Asta e recunoaşterea brandului.
Vezi la o petrecere o tipă mişto care stă cu prietenii, aşa că îl trimiţi pe unul din prietenii tăi să spună cât de incredibil eşti în pat. Asta e publicitate.
Vezi o tipă mişto la o petrecere, te duci la ea, îi ceri numărul de telefon, după care o suni a doua zi şi îi spui cât de incredibil eşti în pat. Ăsta e telesales.
Vezi o tipă mişto la o petrecere, te duci la ea, te oferi să-i pui ceva de băut, o duci acasă după petrecere, îi deschizi uşa, după care parcă îţi scapă informaţia – apropos – că eşti incredibil în pat. Aici e vorba de pr.
Vezi o tipă mişto la o petrecere, dar vine ea la tine şi îţi şopteşte la ureche: „Am auzit că eşti fantastic în pat!”. Asta e recunoaşterea brandului.
