profunde

CÂT DE CURVE SUNTEM?

Că femeile suntem nişte curve, asta se ştie. Doar că unele se produc pentru un pahar de suc, iar altele pentru ceva milioane de orice moneda în vogă. Lumea e plină de exemple din prima categorie, dar alea nu au nici un farmec. Pe când cele despre curvele de lux care se mărită cu boşorogi putrezi… de bogaţi (sic!), ţin prima pagină a tabloidelor şi nu numai. Citeam azi despre interviul acordat de cel mai bogat român, care, să fim serioşi, numai român nu e, ţinând cont că s-a aciuat prin ţări străine pe vremea când era bunica fată. La propriu! Pentru că taica Iosif Constantin Drăgan are 90 de ani! Dar nu despre el vreau să vorbesc. Ci despre soţioară. Moşul şi-a pus pirostriile, pe când avea 78 de ani, cu o don’şoară, care mai era şi de familie bună, de 22 de ani, cu care a mai trântit şi 3 plozi. Nu sunt eu moralitatea întruchipată, dar ca să ajung să mă fut cu un moş libidinos doar pentru că mă poate plimba cu limuzina la Paris şi să-mi cumpere diamante, cred că ar trebui să sufăr un atac cerebral soldat cu o schimbare de personalitate. Pe bune că am mai mult respect pentru curva de la colţul străzii care altceva nu ştie să facă pentru o pâine, decât pentru aşa-zisele doamne, femei de afaceri şi experte în cine ştie ce care, mă repet, aceste respectabile doamne, au ajuns acolo pentru că au supt o pulă blegită. Chiar şi curva de lux care îşi face veacul pe la Marriott în compania unor boşorogi avuţi e mai ok. Ea trebuie să-l suporte o oră, două şi după aia sare în duş şi se spală de balele şi celelalte secreţii ale masculului. Or, să trebuiască să îi suporţi băşinile 24/ 7, să nu îţi trăieşti tinereţile la club, schi, scufundări şi alte activităţi specifice vârstei pentru că paraplegicul nu mai poate, asta chiar e de plâns. Da, poate râd ele la urmă când devin prea fericitele văduve în luptă cu familia defunctului pentru căruţele de bani, dar cu ce preţ?

13 Comments

  • daca ele chiar ar trebui sa-l suporte pe mos 24/7 as fi de acord cu tine, dar, cunoscand o astfel de femeie, iti spun ca nu e cazul. il tine de mana si zambeste fericita la evenimente mondene ca sa se laude mosul si, in schimb, e libera mai tot timpul la cumparaturi, la distractii si la toate cele. pentru ca mosul, chiar daca nu poate, nu interzice. asta e chestia misto. sigur, probabil tre’ sa te mai si futi cu el din cand in cand, dar poate pentru o anumita categorie de femei un futai cu un mos libidinos si troglodit e un sacrificiu mic pentru diamante, shopping la Milano, vacante in Pacific si asa mai departe.

  • Mie imi plac curvele, au rolul lor foarte important in societate. Nu-mi plac curvele deghizate in madame respectabile, care stau cu degetelul mic delicat ridicat in sus, in semn de eleganta si rafinament.

    Nu-mi plac curvele care sunt satule de…… intr-o asemenea masura ca par asexuate si nonsexuale, nu-mi plac curvele care se marita si toarna plozi respectabili, care uita ca au fost curve si se ofuscheaza ca fluiera vreun muncitor dupa ele pe strada, care se ofenseaza subit la auzul cuvintelor care au vreo legatura cu ……, care vorbesc pitigaiat si afectat.

    Imi plac, in schimb, curvele care sunt curve din convingere, carora le place sa curvasareasca, care isi inteleg si isi accepta statutul. Curvele adevarate se bucura de sex, se bucura de sexul fara obligatii si prejudecati, se bucura si de o replica obraznica din partea vreunuia sau a altuia.

    Imi plac pentru ca au puterea sa te priveasca drept in ochi desi sunt curve si o stiu, desi o stii si tu si eu. Dar tot imi plac „femeile rele de musca”, as vrea una in pat langa mine, as vrea una intre mine si iubitul meu sau doar pentru mine.

    As vrea sa cunosc una adevarata, care sa nu vrea nici sa se marite cu vreun mos, nici sa viseze la vreo dragoste ingenua cu un tanar imberb. Cu o astfel de muiere as sta cu orele doar sa o aud vorbind, cu vocea obraznica si zambetul din coltul buzei care a facut atatea….

  • woland,
    tot ce pot sa-ti spun este ca sper sa fi profitat si tu de pe urma acestei cunostinte! :)

    cori,
    ai dreptate. o curva care isi asuma statutul e ok. daca vrei si varianta masculina, iti recomanda sa citesti „iubirea fata de aproapele” de bruckner. o sa-ti placa.

  • 3 copii facuti la 80 si ceva de ani? Hai nu zau? Creduli mai sunt unii… lol
    Altfel, ce-a zis cori, curvele alea au un rol, dar astea… Mi-e scarba…
    (Vreo legatura intre post-ul asta si cel precedent? :p)

  • pe mine ma enerveaza curvele care au parasit aparent statutul de curve prin casatorie, nu neaparat cu un bosorog libidinos. apoi parvin in viata publica de rahat din romania, si fleosc, dau lectii de viata de pe coperta revistelor. spre exemplu Mihaela Radulescu, Loredana Groza.

  • Daca saraca fata se umezeste cand se gandeste la teancuri de cash ale sotului?
    Intrebarea e unde se termina curvele si incep nebunele cu probleme psihice?

  • Exista ceva mai scarbos decat mosii de 80 ani… e vorba de animalele de 2 metrii care profita de femei ca de servetele de sters scula… e oribil… azi una, maine alta… mosii de 80 de ani sunt niste maimute inofensive, iar namilele de 2 metrii sunt niste tauri nebuni.

  • Ultimul cometariu e cel mai tare, sunt perfect de acord cu respectivul "anonim"! Interesant articol!

  • F interesant… eu am o vorba aciuata de pe la altii si dovedita in timp… toate femeile sunt curve, au fost si vor fi in continuare… femeilor le place maciuca…si s-ar fff cu toti daca ar putea sa nu afle nimeni…ei astea sunt curvele periculoase care nu isi accepta statutul … Iar in final…toate o au in sange…curvasaraia. :). Este o parere proprie si daca se simte cineva sa mi-l scuze ca nu am vrut sa jignesc pe nimeni.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookie-uri si continuarea sesiunii pe acest site implica acordul tau. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close