Masa este un element important în viaţa mea. Îmi place să o pregătesc pentru prieteni, dar îmi place şi să ies în oraş la masă cu lumea. Dacă sunt singură acasă, nu ai să mă vezi niciodată preparându-mi cine ştie ce sofisticăţenii şi nici mâncând la masa din bucătărie, ci aşezată în fotoliu, în faţa televizorului. Dacă sunt în oraş, nu o să mă vezi stând singură la un restaurant. Prefer să îmi iau ceva care se poate mânca din mers şi în cel mai rău caz să mă aşez pe o bancă la soare, dar de obicei mănânc pe drum. Aşadar, pentru mine, a mânca este un eveniment social dincolo de aspectul pur fizic. În familie am fost crescută într-o atmosferă de comuniare permanentă, dar la masa de seară, când ne adunam toţi sau la micul dejun de duminica, atunci când tata pregătea ciocolata caldă, discutam, povesteam, dezbăteam. Aşa şi acum, îmi place să ies cu prietenii la masă, să îmbin utilul cu plăcutul. Dar dincolo de asta, pentru mine este important să ies la masă şi cu masculii care îmi trezesc anumite simţăminte. Modul în care cineva mănâncă îmi zice multe despre acea persoană. Nu, nu vreau să fi trecut prin şcoala de balet şi bune maniere, nici mie nu îmi place să stau doar cu antebraţele pe masă („Nu mai pune coatele pe masă că nu-i frumos!” mă apostrofa bunică-mea de câte ori avea ocazia până a înţeles că a pierdut războiul), pentru că pentru mine a sta comod la masă este esenţial (de aia nici nu îmi place să mănânc la La Mama unde stai pe banchete de lemn incomode), dar vreau să văd că nu aruncă în el cu bădărănie. Şi nici nu vreau să fie mai mironosiţă ca mine în ceea ce constă meniul. La ce bun un partener care trăieşte cu salate şi broccoli la aburi în condiţiile în care mie îmi place să gătesc şi să îl răsfăţ cu toate minunăţiile din lume? O cafea şi eventual un sandviş nu spun la fel de multe precum o masă în toată regula, dar chiar şi aşa îmi pot face o idee. Şi cred că foarte mulţi dintre noi ne facem o părere după ce ieşim la masă cu cineva, chiar dacă nu realizăm la modul conştient. Nu degeaba este acea regulă socială a întâlnirilor, cu ieşitul la cafea, apoi la restaurant şi, eventual abia după aceea, descinsul la domiciliu. Dar cel mai bine observi acest comportament în intimitatea casei, a lui de preferat, unde nu se simte constrâns de etichetă. Am avut dăţi când uitându-mă la cum mănâncă diverşi am concluzionat că deşi poate într-un moment mi-ar fi plăcut să îmi fie iubiţi, mai bine că nu am ajuns acolo. Nu, nu mi s-a întâmplat niciodată să dau papucii pentru că nu îmi plăcea cum mânca, dar asta poate conta în decizia mea generală cu privire la o relaţie.