Mereu am fost fascinată de Asia. E extrem de interesant cum două culturi, cea europeană şi cea asiatică, aflate la mii de kilometri distanţă, au reuşit să evolueze aproape concomitent şi paralel (nu să bată pasul pe loc precum cea africană). Dar la fel de interesante sunt şi religia, estetica şi gastronomia acestor meleaguri. Tocmai de aceea, de fiecare dată când dau peste un roman care îşi desfăşoară acţiunea în acest colţ de lume, indiferent de perioada istorică în care autorul a decis să-şi plaseze poveste, îl savurez cu maximum de plăcere.
Ochiul de jad (de Diane Wei Liang, apărut la editura Nemira) este un roman, să-i zicem poliţist, cu tangenţe sociale, simpluţ, poate chiar mediocru din punctul de vedere al acţiunii, dar este o frescă interesantă a societăţii contemporane chineze (mă rog, atât de contemporană cât poate fi o poveste care se petrece acum mai bine de zece ani), cu trimiteri în perioada Revoluţiei Culturale. Am aflat chestii foarte interesante despre o societate comunistă cu deschideri capitaliste. Iar grandomania pe care am văzut-o de exemplu într-un pps despre o nuntă chineză, am regăsit-o în paginile cărţii. Ei altfel, sunt toţi egali…