Am văzut zilele trecute un film în care era prezentată o teorie foarte interesantă pe care m-am gândit să o împărtăşesc cu voi. Teoria era despre dragoste, evident, subiectul despre care nu se consumă niciodată toate discuţiile. Psihologic vorbind, chestia cu îndrăgosteala ţine de chimia creierului şi nu poate fi controlată. Oricât ar susţine cineva că poate să decidă de cine se îndrăgosteşte şi de cine nu, mai ales de cine nu (pentru că ăştia sunt oameni care cred că deţin controlul suprem), nu face decât să îi mintă pe cei din jur şi uneori pe el însuşi, deşi de cele mai multe ori realizează că îşi fură căciula singur. Iar acest gen de oameni sunt extrem de trişti în esenţă. Dar nu despre asta vorbim acum. Ok, te îndrăgosteşti involuntar, dar iei decizia de a te despărţi de cineva cât se poate de voluntar. Adică un proces iraţional se transformă într-unul raţional. N-am crezut niciodată în utopia cu dragostea care ţine de foame şi nu cred că o să o fac nici mai târziu pentru că poveştile se voalează pe zi ce trece şi înaintezi în vârstă, acumulezi experienţă (a se citi „ţi-o iei grav”). Dar niciodată nu m-am gândit în termeni aşa de clari la chestia asta. Şi mi se pare atât de logică, atât de simplă şi naturală teoria asta încât e normal să nu-mi fi trecut prin minte. Pe sistemul nu vezi pădurea din cauza copacilor. Mie îmi place să mă complic, dar asta ştiţi deja. Revenind la teoria din film, ea are şi o parte a doua. Adică, dacă decizia de a da papucii cuiva este cât se poate de raţională, ea este deci comparabilă cu a da pe cineva afară de la un job. Aşa că personajul principal a scris o carte despre cum să-i dai cu flit partenerului bazându-te pe tehnicile de concediere. Subiectul are mare potenţial pentru că dacă angajatorul vrea să îşi pună pe liber angajatul bazându-se pe o sumă de reguli ştiinţifice înseamnă că îi pasă de acesta, nu i-o trânteşte direct şi fără drept de apel. Dacă unul din parteneri caută o modalitate mai bună de a renunţa la o relaţie, la fel se poate spune că îi pasă. Iar astfel de oameni, fie ei şefi sau iubiţi, merită respect. Din păcate, sunt mult prea puţini cei care au această urmă de bun-simţ.
te contrazic cu o chestie. e foarte bine ca sunt putini carora le pasa si nu le trantesc direct in fata. eu mi-am luat-o de 2 ori foarte urat tocmai ca m-am straduit sa fac o despartire cat mai usoara pentru fosta. m-am stradui , imi era frica sa nu isi taie venele draq si am platit scump pentru incercarile mele, vorba aia "Nici o fapta buna nu ramane nepedepsita" . Straight in the face nene, zi ce ai de zis si gata, cu cat ocolesti cu atat agonia va fi mai mare pentru amandoi. Daca intr-adevar suntem oameni, se presupune ca avem rationament, ceea ce inseamna ca stim foarte clar ca drumul cel mai scurt de la A la B este o linie dreapta. Cam asa gandesc eu ca ar trebui sa fie si cu despartirile. Nu cred k nu iti pasa dak ii spui direct ca nu mai merge, cred doar k esti suficient de matur si de intelept sa spui adevarul indiferent cat de dureros ar fi acesta.
In fine, cand vine vorba de relatii totul e aiurea, imi pare foarte rau ca sunt contemporan cu renumitele pitzipoance si maneliste …etc. Daca traiam pe la 1600 eram cel mai fericit si de preferat nu in Romania. Nu mai gasesc Jules Verne la chioscuri si ma intreb cati cumpara sa citeasca si cati cumpara doar sa dea bine in biblioteca ? Nici nu vreau sa stiu :(
Sa inchei pe legatura cu subiectul, iti doresc relatii lungi si stabile :D
Femeile au foarte multe obiceiul sa nu recunoasca nimic, nici puse in fata dovezilor.
E ok sa fiu dat la o parte, am patit asta de tone de ori si voi mai pati. Dar nu accept duplicitatea si ipocrizia, sa se combine cu altul inainte sa o incheie cu mine. Iar asta, cel putin la mine se plateste mai devreme sau mai tarziu, mi se pare echitabil sa procedez la fel de egoist si interesat.