Știți cum este să urci în șa și să gonești prin Vestul Sălbatic? Mda, nici eu nu știu cum e partea cu Vestul, dar știu cum e partea cu șaua. Și puteți ști și voi, pentru că am descoperit că la Maggie’s Ranch din Afi Cotroceni au o masă ale cărei scaune au în loc de șezut câte o șa. Ceea ce mi s-a părut foarte cool!
Iar chestia asta am descoperit-o când am fost la cel mai recent mic dejun. Maggie’s Ranch este deja cunoscută ca fiind o mare fermă cu locuri de cazare și restaurant în Râșnov și acum au venit și în București, în mall, unde în prima parte a zilei găsiți și mic dejun.
Eu, însă, mi-am ales o quesadilla, nu din meniul de mic dejun, ci din cel de startere, dar perfect pretabilă și la prima oră a dimineții. Iar povestea este fix despre ea, despre sortimentele de quesadilla și cum și pe unde a apărut.