O discuţie purtată zilele trecute mi-a readus în atenţie o temă frecventă în societate. Povestea cu ea proaspăt ieşită din tumultul adolescenţei şi el în plină maturitate, eventual trecut deja printr-o căsnicie ratată. Şi parcă povestea asta se repetă la nesfârşit, nimeni neînvăţând nimic din ea. Evident că fiecare din noi vrea să îşi trăiască propriile experienţe, să urce propriile golgote şi speră că în cazul ei/lui va fi altfel. De câte ori nu am zis şi eu aşa!… Dar asta e o temă interesantă pentru că de fiecare dată se întâmplă la fel, deşi circumstanţele sunt altele, deşi personajele nu sunt aceleaşi, doar raportul de forţe rămâne constant. Povestea se scrie mereu la fel: el, un potent bărbat din toate punctele de vedere, trecut prin viaţă şi ea o tânără în jur de 20 de ani cu fluturi în cap. Ea vede în el figura paternală care îi poate oferi confort, siguranţă, protecţie şi tandreţe. El vede în ea tinereţea, propria virilitate, mândria şi marioneta care să îl măgulească. Se iubesc nebuneşte. El îi satisface ei toate poftele, iar ea este femeia trofeu, mereu în banca ei, mereu zâmbitoare şi topită după cel care îi face viaţa frumoasă, care o îmbracă, o duce în lume. Anii trec. Ea începe să crească. El rămâne la fel. E posesiv şi îşi apără avuţia. Pentru ea aceasta începe să nu mai fie un gest de iubire, ci unul de restricţionare. A umblat, a cunoscut oameni şi, mai mult decât orice, s-a maturizat. Din puştoaica cu aspiraţii de femeie, a devenit o adevărată femeie înfloritoare. Are pretenţii şi, mai rău!, păreri. Şi aici se rupe filmul. Ceea ce părea idila perfectă începe să se transforme într-un mariaj oarecare, cu certuri, acuzaţii şi regrete. Pentru că el începe să acuze că ea nu mai este cea pe care a cunoscut-o, de fapt cea pe care o putea ţine în lesă. Şi stau şi mă întreb: de ce nu putem noi toţi să acceptăm că oamenii se transformă pentru că şi noi ne transformăm deşi poate nu de dăm seama?


profund de fapt pro fund :P
S-a despartit in fine prietena ta C. de personajul care era casatorit cu alta?
nu am nicio prietena care sa fie combinata cu vreun barbat casatorit. nu stiu la cine te referi. dar am foarte multe prietene cu care port tot felul de discutii.