CU FINAL NEAŞTEPTAT

De regulă îmi place ca ceea ce fac să aibă o finalitate. Dar nu în sens de final, ci în sens de next level. Şi, drept urmare, trăiesc de la o destinaţie la alta. Îmi stabilesc repere temporale şi acţionale care mă motivează în timp. Trăiec cu gândul la următorul eveniment la care o să mă duc sau o să-l fac, la vacanţa sau deplasarea de cine ştie unde, la întâlnirea cu cineva anume, etc. Mai aiurea este, însă, atunci când nu am niciun scop, nimic care să mă facă să tresar, nimic care să mă incite. Stau şi mă gândesc că este parcă un cerc vicios. Pe de o parte, când sunt în toane foarte bune îmi găsesc cu uşurinţă puncte de interes pe agenda viitoare, iar când nu prea am chef de nimic, evident că nu mă încântă nimic. Dar şi când e ceva interesant, îmi dă din start o altă energie. Îmi place să flirtez cu ceea ce mă înconjoară, dar de dragul unei finalităţi, ca un pas către nivelul următor. E doar o etapă. E ca şi în cazul bărbaţilor: îmi place să mă joc cu ei, dar doar pentru o vreme, apoi vreau să trec mai departe. Consider că fiecare etapă îşi are perioada ei de viaţă. Deşi ştiu că multor bărbaţi le place să trăiască într-un flirt continuu, nu cred că poţi merge aşa la infinit. Iar pasul următor variază şi îşi are şi el ciclul vieţii lui. Care poate fi mai lung sau mai scurt. La fel e şi cu tot ceea ce mă înconjoară. Pentru că mereu vrem mai mult. Sau, cel puţin, eu. Şi dacă nu mai mult, măcar altceva. E cam incoerent ceea ce zic eu aici, nu? Să-mi fie cu iertare…