După petrecerea aniversară de acum 3 săptămâni, amicul Vlad s-a pus din nou pe treabă și uite cum ne-am trezit în mijlocul opulenței apuse la Opulence I has it – Garden Party la Palat, o petrecere de după-amiază, așa, un fel de ceai de la ora 5, în grădina casei lui Ceaușescu din Primăverii.
#thedate11 este o petrecere un pic altfel, în sensul în care nu mai așteptăm să se lase seara pentru a ne pune pe distracție. Nu, nu! Duminică pe la ora 5 după-amiaza ne adunăm pe peluza somptuoasei case a lui Ceaușescu, altfel cunoscută și ca Palatul Primăverii, îmbrăcați de garden party, fără tocuri (pentru că nu ne-au angajat să arăm pământul) și pregătiți de băute și distracție.
La Palatul Primăverii nu s-au mai făcut astfel de evenimente, de fapt nici nu a fost deschis publicului larg până anul trecut. Așadar, petrecerea se desfășoară într-un loc plin de istorie, mituri și povești, invitații the date. având ocazia să facă un tur privat al Palatului, asta dacă vă achiziționați biletele Ultra VIP. Dar despre tipurile de zone, bilete și alte cele, găsitți toate informațiile pe pagina evenimentului Opulence I has it.
Ceea ce vreau eu să vă spun este că în ziua în care am fost să facem aceste poze, de care este responsabil talentatul Andrei Tudoran, am descoperit un loc incredibil, cu o opulență reală, o clădire superbă, cu accentele kitch din interior, care îi dau personalitate și cu mozaicuri de poveste. Este un loc care merită bifat și numai pentru atât. Dar acum pe bune, cum să veniți aici în orele de vizitare ale muzeului când puteți veni pentru un party memorabil?
Așadar, ne vedem duminică, 18 iunie, pe după-amiază, la un garden party istoric, Opulence I Has It, pentru care echipa the date. a pregătit diverse surprize. Acestea fiind zise, vă las cu pozele la care m-am cam distrat, trebuie să recunosc!
#opulenceihasit #wearethedate