niuzuri

EXOTISM SĂNĂTOS

După ce la sala bunei mele prietene, Cori, au fost ţinute pentru prima dată în Bucureşti cursuri de dansuri africane şi, am impresia, continuă să fie o exclusivitate pe Capitală, o altă noutate captează atenţia clientelor Getfit Gym. Evident, nu putem să o ratez. Chit că sunt un total antitalent la dans, îmi dau cu stângul în dreptul şi coordonarea motrică e un el dorado pentru mine, o asemenea minunăţie trebuia încercată.

Noua oră de curs este una de dansuri balineze. Adică dansuri din Bali. Da, acel Paradis exotic în care toţi ne dorim să ne facem cel puţin o vacanţă. Profa, Dewi, este o balineză get-beget care, mânată de amor, a venit în România. Până atunci, însă, s-a tot ocupat cu dansurile mai mult sau mai puţin tradiţionale. Dansează de la 8 ani şi din adolescenţă a început să îi înveţe pe copiii din satul ei dansurile locale. La 19 ani a început cursurile Institutului de Artă din Denpasar, Bali, la secţia dansuri şi imediat după facultate a rămas profesor în cadrul Institutului. Calităţile ei didactice sunt evidente pentru că pe cât ne chinuiam noi ieri la curs, pe atât de răbdătoare şi simpatică era Dewi.
Iar acum, părerile mele: este vorba de un tip de mişcare foarte solicitant. Se lucrează mult pe izometrie. Solicită braţele, umerii, abdomenul, zona lombară, picioarele, practic tot corpul. Mai mult, o parte importantă a dansului balinez este expresia feţei şi jocul de priviri. Deci solicită şi muşchii faciali, ceea ce înseamnă şi un antrenament contra ridurilor. :)
Dacă aveţi chef să vă distraţi, să vă simţiţi bine şi să vă antrenaţi, vă recomand (tipelor, bărbaţii sunt rugaţi să îşi trimită prietenele) să veniţi sâmbăta de la ora 11 la Getfit Gym, str. Bărăţiei 35, în spatele magazinului Cocoru.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.