Tocmai m-am întors din oraşul-stat al cazinourilor şi luxului. În cele 5 minute petrecute pe străzile prea curate ale regatului nu am apucat decât să revăd câteva locuri pe care le mai văzusem în celelalte 5 minute petrecute acolo acum mult prea mulţi ani.
Pe scurt:
+ Mă întreb unde se desfăşoară populaţia din Monaco pentru că, deşi plin de clădiri de locuinţe, străzile sunt pustii şi la orele la care la noi nu ai unde să arunci un ac, şi noaptea şi dimineaţa, mai ales că erau zile de lucru, nu de mai ştiu eu ce sărbătoare sau weekend.
+ Lăsând la o parte grămada de cazinouri care te jupoaie de bani şi doar pentru a arunca o privire la bogătanii care nu mai ştiu cum să-şi golească buzunarele, Monte Carlo înseamnă locul unde o femeie poate să facă cu uşurinţă milionar dintr-un bărbat. Cu condiţia ca acesta să fi fost miliardar. Este impertinentă aglomeraţia de branduri care garnisesc străzile şi străduţele, centrele comerciale şi parterurile hotelurilor.
+ Deşi nu sunt o fană a răsăriturilor (ora aceea e mult prea imposibilă pentru mine!) şi nici o romantică siropoasă (bleah!) chiar e de bonton să prinzi un răsărit în golful de iahturi.
+ Chiar dacă m-am uitat atent, nu am reuşit să dau pe stradă (a la Carrie Bradshow cu al ei Mr. Big) peste vechea mea iubire, Andrea Casiraghi, aşa că am petrecut o noapte singurică în imensul pat, din imensa cameră de hotel cu vedere spre imensitatea de iahturi.
