HUMUS RUSTIC

Sinceră să fiu, nu știu daca să scriu cu un singur „m” sau cu doi numele pastei de năut. Se pare că românizat este cu unul singur, așa că îmi asum căutările de humus, nu și pe cele de hummus. Acum că v-am lămurit de ce humus rustic la mine se scrie așa, să vă povestesc una-alta.

Vineri a fost o zi grea, dar și specială pentru mine și nu am apucat decât să încarc filmulețul cu rețeta de humus rustic pe pagina de facebook. Azi, însă, am reușit să îl încarc și pe Youtube și să vă spun două vorbes despre asta. Deși, ca s-o spun pe aia dreaptă, așa nu am chef de muncă la ora asta, așa aș lenevi undeva la umbră și, eventual, aș studia teancul de cărți de bucate pe care le-am primit de ziua mea… Dar despre asta, cu altă ocazie.

Când m-am apucat de filmulețe, prietenului meu, Flaviu, i-a venit ideea de a găti mai mult și a da mâncarea unor oameni nevoiași. Așa că la urmatoarea tură de filmări am căutat să văd care este cea mai bună variantă de a pregăti ceva care să poată fi mâncat și mai târziu, dintr-o caserolă, pe o bancă sau la un colț de stradă. Așa am ajuns la această variantă de humus rustic, pe care de data asta am pregătit-o într-o cantitate mare și am făcut 10 pachete pe care apoi am mers și le-am dat oamenilor de pe stradă prin zona Amzei și Universitate. Astfel de acțiuni, cu siguranță vom mai repeta, sau cel puțin eu am niște planuri în direcția asta. Dar nu despre asta e vorba acum. Ci despre o rețetă simplă și gustoasă.

Da, știu că e mai ușor să iei caserola de humus gata pregătită și vidată de la supermarket, însă avantajul atunci când îl faci tu este că poți să potrivești exact gustul care îți convine: cât usturoi, cât tahini, câtă zeamă de lămâie, etc. Și, în plus, varianta asta rustică, făcută la furculiță, are textură. Iar totul e gata în vreo 7 minute, deci nu e deranjul așa de mare! Iată mai jos despre ce e vorba: