Pe bune acum, chiar credeți că o să vă răspund eu la întrebarea despre ce este fericirea? Nu mă simt vreun filosof încă în viață și cred că nici cei care sunt de mult oale și ulcele și s-au remarcat ei în domeniul ăsta, al filosofiei, nu al fericirii, nu prea știau pe bune ce e. Este un subiect atât de vast și complicat, dar care cred că poate fi atât de simplu…
Ce este fericirea, conform lui Hector?
Să vă povestesc ce m-a făcut să scriu despre ce este fericirea. În weekend am văzut un film pe care îl aveam de ceva vreme pe lunga mea listă cinematografică: Hector and the Search for Happiness, despre un psihiatru plictisit de lipsa sa de răspunsuri, care pleacă în lume să caute soluția la întrebarea din titlul meu. Filmul e bun, sensibil, amuzant și are calitatea de a te pune pe gânduri printre două zâmbete. Deci e un film pe care îl recomand cu căldură. Însă nu despre film țin să scriu neapărat. Ci despre fericire.
Hector, personajul principal, își tot notează răspunsurile celor pe care îi întreabă ce este fericirea într-un carnețel și se întoarce acasă cu 14 enunțuri de diverse forme. Din lista lui, mi-a atras atenția unul care spune că evitarea nefericirii nu este calea spre fericire. Cât de adevărată este! Mai ales că dacă mă uit în jurul meu, cam toți încercăm să evităm nefericirea și totuși nu știu câți dintre noi suntem fericiți.
Viziunea mea despre ce este fericirea…
Și atunci, târziu în noapte, când somnul refuza să se bage în pat lângă mine (nu știa el ce pierde sub pătură!), am stat și m-am gândit cum aș răspunde eu la întrebarea ce este fericirea. Și cred că până la urmă, fericirea este lipsa de griji. Poate că de aia se și spune despre copii că sunt fericiți. Însă lipsa grijilor, în opinia mea, nu trebuie să fie numai una empirică. Da, evident că este bine să fii sănătos, bogat, iubit, frumos. Însă cred că poți fii lipsit de griji și doar la nivel ideatic, chiar dacă datoriile la întreținere pică peste tine. Doar că ai descoperit acel punct de inconștiență sau iluminare, în care chestiunile astea triviale te lasă rece, în care ți se rupe. Și atunci ești fericit.
Mie asta cu iluminarea (am zis să aleg varianta mai elaborată) nu mi-a ieșit, și mă îndoiesc că în timpul acestei vieți, știindu-mă cum sunt, îmi va ieși. Însă am reușit să identific momente în care reușesc pentru câteva clipe să uit de tot din jurul meu și să mă bucur de ce am atunci. Să fiu fericită. Chiar și pentru puțin timp. Țin minte cum primul meu prieten îmi povestea cu mândrie cum la ora de filosofie din liceu îi dăduse profei un răspuns genial: fericirea vine greu și durează puțin. Pornit de la o bășcălie golănească cu gașca de băieți din clasă, pe moment el nici nu și-a dat seama ce mare adevăr a spus, însă după aia, analizând, i-a picat și lui fisa.
Așadar ce este fericirea pentru mine? Este vântul care îmi masează fața în timp ce aproape că zbor cu viteză pe șinele unui montagne rousse, bine ancorată în vagonul trenulețului. Este o zi caldă, cu nemărginitul mării în fața mea, cu un prosecco rece în pahare și prieteni cu care râd mult în jurul meu. Este încovoierea în brațele bărbatului care mă aduce pe culmile plăcerii… Oare ar mai fi ceva? Sigur lista rămâne deschisă…