testate

PEDALÂND CU SKULLCANDY

Cum v-am mai spus, nu sunt eu prima fană a pedalatului în sală, dar nu am putut să îmi refuz buna mea prietenă, Ioana Capanu, când m-a invitat la ora asta specială de cycling. Iar unul din motivele pentru care am spus „prezent!” a fost și faptul că instructorul era Armando Lungu, ale cărui ore îmi plac foarte mult.

Să vă povestesc, deci, cum m-am distrat eu sâmbătă în loc de brunch. Am ajuns pe la 12 fără la Marriott, acolo unde la sala de cycling de la World Class avea loc clasa de silent disco cycling. Adică ne-am pus toți căștile în urechi și am pornit pedalarea, fără a bubui muzica din boxe. Iar chestia asta mi-a plăcut tare mult pentru că mi-am putut regla volumul exact cât am vrut eu, pentru a mă simți și confortabil și suficient de energizată.

De ce toată desfășurarea asta interesantă de forțe? Pentru că cei de la Skullcandy au lansat în România (a doua lansare din Europa, mi s-a spus) gama de căști Sport Performance Line cu modelele Chops, Method, XT Plyo și XT Free (wireless). Noi am purtat în urechi modelul XT Plyo. Plyo înseamnă exerciții cardio cu multe sărituri (dotările naturale mă cam incomodează în acest antrenament, dar știu cât de al naibii de eficient este, așa că încerc să ajung măcar o dată pe săptămână să fac ceva plyo) și dacă vrei să îți faci singur programul și cu propria muzică, îți trebuie niște căști care să nu îți scape din urechi la fiecare țopăială. Recunosc că prima oară când le-am scos din cutie mă uitam ca vita la poarta nouă pentru că nu pricepeam la ce folosește moțul din silicon atașat căștilor. Era clar că are o funcțioanalitate și nu e doar de design. Iar când am aflat, am realizat cât de funcțional este! Se mulează pe anatomia urechii, astfel încât să fixeze casca și mai bine, ca să nu îți scape la sărituri. Deci chiar cool!

Dar ca să vă convingeți singuri, puteți să le vedeți în stațiile de testare din sălile World Class.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.