Zilele trecute m-am ocupat cu traducerea unui articol pentru numărul de septembrie. Interesant articolul, despre niște petreceri de tipul Eyes Wide Shut din Los Angeles. Dacă vă atrage genul și doza de masochism din voi e suficient de mare, atunci vi-l recomand pentru a vă băga unghia în gât luna viitoare. Dar nu despre asta voiam să vă povestesc. Ci despre o idee care m-a surprins în contextul textului.
O tipă, participantă la respectivele petreceri, vorbea despre libertatea pe care o simte când se află acolo. Cum acolo unde nu poartă decât o mască pe față se simte eliberată de toate măștile sociale pe care le poartă zi de zi. Mi s-a părut interesantă perspectiva, mai ales într-o societate atât de falsă și superficială cum e cea americană.
Dar conceptul se poate aplica cu ușurință și la noi și în alte părți, chiar și în societățile asiatice atât de îndreptate spre politețe și submisivitate. Pentru că de mici suntem învățați să ne adaptăm diverselor medii în care funcționăm și mularea perfectă pe rolul pe care îl avem de interpretat la un moment dat se lasă cu Oscarul social, cu aprecierea de către majoritate. Iar uneori ajungem să ne întrebăm când suntem noi de fapt? Pentru că așa cablați la toate sectoarele vieții, ajungem să ne pierdem identitatea chiar și atunci când suntem noi cu noi, în intimitatea propriei case, acolo unde nimeni nu te judecă, acolo unde nu trebuie să fii pe placul nimănui, acolo unde poți sta în curul gol, fără să îți fie teamă că ți se vede celulita. Doar că din nevoia asta de adaptare la norme, am ajuns să fim prea exigenți cu noi înșine și să vrem să ne autoimpresionăm, să căutăm mereu perfecțiunea, fără a ne permite să mai fim naturali.
Și uite așa, atunci când ne ascundem în spatele unei măști fizice, ne simțim mai în largul nostru, renunțând la măștile virtuale. De fapt, așa au și apărut carnavalurile. Oamenii simplii petreceau stranșnic înaintea postului ca să poată rezista fără porceală o vreme, iar nobilii tânjeau la distracția plebei. Însă cum nu le permitea statutul să se amestece cu vulgul, au început să apară la petreceri cu măști pe față, ca să nu fie recunoscuți. Și astfel puteau să dea frâu liber pornirilor interioare.
Stau și mă întreb cum ar arăta o societate fără aplicarea unor canoane sociale, în care lumea s-ar comporta natural. Oare ar fi anarhie totală?