Când stai atâtea luni într-un loc, este greu să sintetizezi toate părerile pe care ţi le faci despre locul respectiv, despre oameni, atitudini şi relaţii sociale. Acum, însă, parcă am privit totul la rece. Primele impresii? Zero! Nu înţeleg exact de ce, dar mă plimbam pe străzile alea aproape neschimbate şi nu simţeam nimic. Am încercat să izolez un sentiment. Nimic. Nu mă simţeam acasă. Dar nici într-un loc turistic, în care să am bucuria descoperirii fiecărui cotlon.
Dar în schimb mi-am reamintit despre cât de urâţi sunt oamenii de acolo. La propriu. Bărbaţii tineri au toţi feţe de cocalari, garnisite cu frizuri aiurea şi cu multe pearcinguri. Iar femeile sunt pătrarte. Mici, cu picioare subţiri, fund plat, burtihane la greu şi ţâţe mari. De la fund şi până la gât sunt un cubuleţ de slană, evident cu toate laturile plate. Şi, Doamne!, cât pot să vorbească!… Am fost la prietena mea la nuntă şi am avut ocazia să mă simt ca acasă. Rochia de 3000 de euro de la Pronovias i-a fost trimisă greşit (adică altă rochie) cu o lună înainte de nuntă şi a trebuit să trimită alta de urgenţă. În ultima săptămână, cofetarul a sunat-o de trei ori să o întrebe cu ce vrea să fie glazurat tortul. Deşi, evident, avea comanda notată. La 12, când trebuia să fie la biserică, buchetul nu îi venise încă şi, când într-un final a venit, nu era ceea ce comandase. Şi exemplele pot continua. Totuşi ei au şosele şi autostrăzi. Şi un sistem de transport în comun bine pus la punct. Şi plaje! Preţurile au crescut şi acolo. Nu mai era totul teribil de ieftin. Criza imobiliară a făcut şi acolo ravagii. În rest, cam totul a rămas la fel.