În timp ce citeam cartea lui Codin Maticiuc, Consumatorul de suflete, mă gândeam cum să încep această postare. 
Mi-au venit multe idei și asta pentru că e o carte care m-a purtat prin mai multe stări. Așa că nu am prea știut pe care să o aleg, deci acum scriu la inspirația de moment. Este o carte nesperat de bună, deși la ce feedback am tot primit despre Codin de la prietene care îl cunosc, nu este chiar atât de surprinzător rezultatul scriiturii lui.
Nu îl cunosc personal pe Maticiuc, deși îl știu din oraș. Cine nu îl știe din oraș?! Și, după cum spuneam, am auzit numai de bine despre el de la persoane în a căror părere am încredere. Deci se pare că tipul este chiar ok. Iar cartea sa, lejeră, scrisă aerisit și citibilă din zbor, este un fel de jurnal al vieții sale tumultuoase. În toate ocaziile în care a vorbit despre carte, a avut grijă să spună că doar locurile în care a fost sunt 100% reale, restul fiind destul de multă ficțiune. Oare? Doar el știe…
Spuneam de asemenea că este o carte care m-a purtat prin mai multe stări. Și asta pentru că descrie viața pe care mi-aș fi dorit eu să o duc: călătoriile, petrecerile, distracția, oamenii, adrenalina. Numai că nu m-am născut în familia potrivită, nu am cunoscut oamenii potriviți și, oricât de mult mi-aș dori uneori să fiu inconștienta care să trăiască fiecare moment fără să-i pese de următorul, nu-mi iese mai niciodată. Sau, dacă îmi iese, am grijă să somatizez suficientă vinovăție după, încât să îmi treacă dorințele de tentative ulterioare. Cartea nu doar mi-a răscolit frustrările și dorințele, ba m-a făcut și să râd și să plâng. Iar pentru mine, asta înseamnă o carte bună. Deși s-a terminat nicicum. E un jurnal până la urmă, deci lasă loc pentru „va urma”… și mi se pare că e oarecum ca în bancul cu blondele care se uită la filmele porno până la sfârșit ca să vadă dacă se căsătoresc în final. Așa și cu Consumatorul de suflete, care te lasă să aștepți o continuare.